Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: Garda de Mediu ConstantaGarda de Mediu Constanța a efectuat un control planificat la o societate care desfășoară activitate de colectare deșeuri periculoase și nepericuloase și tratare deșeuri de plastic, hârtie/carton și metalice neferoase, în localitatea Techirghiol.

Potrivit Gărzii de Mediu Constanța, neconformitatile constatate au condus la sancționarea operatorului economic cu amenda de 100.000 lei pentru nerespectarea condițiilor special impuse prin autorizația de mediu, fiind stabilite masuri pentru remedierea deficientelor.

Totodată, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, s-a înaintat propunere de notificare prealabila către Agenția pentru Protecția Mediului Constanta, autoritatea care a emis actul de reglementare. Prin notificarea prealabila se acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor și îndeplinirea masurilor stabilite de Garda Națională de Mediu.

Neconformitati constatate:
  • cantitatea deșeurilor colectate era mai mare decât capacitatea autorizata, iar stocarea acestora nu se realiza doar pe suprafețele incluse în autorizația de mediu;
  • nu se asigura stocarea separata și într-un spatiu adecvat a deșeurilor de echipamente electrice și electronice;
  • o parte din deșeurile aflate pe amplasament nu erau colectate separat;
  • nu erau luate masuri de asigurare a curățeniei în incinta și în jurul punctului de lucru, constatandu-se că erau deșeuri depozitate necontrolat pe sol și pe spațiul înierbat, iar în zona din exteriorul gardului erau deșeuri antrenate eolian spre o livada de pomi și un teren agricol;
  • nu s-au luat masuri de predare ritmica a deșeurilor colectate pentru a se evita formarea de stocuri care pot genera fenomene de poluare a mediului sau alte riscuri cu impact asupra mediului și sănătății populației.
Citește și: 

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 436

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 552

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 548

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 481

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 695

Amenzi în Portul Constanța! Patru operatori de cereale, sancționați de Garda de mediu

12 Apr 2024 567

Ce au decis judecătorii în procesul în care Logis Project SRL a contestat amenda primită de la Garda de Mediu Constanța?

04 Apr 2024 649

Știri Constanța O firmă de colectare a deșeurilor din Lumina s-a ales cu amendă usturătoare de la Garda de Mediu! (FOTO)

02 Apr 2024 737

Amendă usturătoare, primită de o firmă! Garda de Mediu Constanța a avut un control planificat

26 Mar 2024 602

Primăria Cogealac contestă amenda dată de Garda de Mediu Constanța. Dosarul, pe masa magistraților

22 Mar 2024 683

Știri Constanța Nereguli în administrarea deșeurilor la Cogealac. Amenzi pentru autorități și firma implicată (FOTO)

27 Feb 2024 793

Asociație de proprietari din Năvodari, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 698

Societatea care operează cereale în Portul Constanta, zona Digul de Nord, amendată de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

27 Dec 2023 1072

Constanța Lichidatorul judiciar al fermelor de porci de la Pecineaga și Movila Verde, sancționat de Garda de Mediu

12 Dec 2023 882