Intervențiile MApN pentru limitarea răspândirii COVID-19. Unde se acționează


În perioada 3 mai, ora 6.00 – 4 mai, ora 6.00, un număr de 2.645 militari și 602 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 523 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 284 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 94 de probe.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 3 mai, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a transportat, în Spania, 90.000 de măști de protecție tip FFP 2. Materialele sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziționate de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane euro semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO.

Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.

Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Forţelor Terestre, marcată la 23 aprilie

23 Apr 2024 496

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 480

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 446

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 251

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1650

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 520

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 424

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 485

Știri ConstanțaTanchiștii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” în acțiune la Babadag (FOTO)

18 Apr 2024 417

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 641

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 466

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 622

Militari din 12 țări participă la Constanța la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

05 Apr 2024 656

Batalionul 341 Infanterie "Constanța" este continuatorul tradițiilor de luptă ale Regimentului 34 Infanterie (FOTO)

31 Mar 2024 440

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 773