Ministerul Sănătății, despre ajutoarele în tratarea COVID-19 Există promisiuni de sprijin din partea altor state

  • Ministerul Sănătății a solicitat în această dimineață Departamentului pentru Situații de Urgență activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului pentru bolnavii Covid.

Marți seară a fost primită o donație de 5206 fiole de anticorpi din partea statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020.

Mai multe detalii, în comunicatul transmis de autorități.

Ministerul Sănătății (MS) a solicitat în această dimineață Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali neutralizanți a unui număr de 40.000 bolnavi COVID-19.

“Există promisiuni de sprijin și din partea altor state pentru acest tratament. Am discutat ieri cu dna. Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate despre intenția noastră de activare a mecanismului de protecție civilă în vederea aprovizionării cu medicamentele necesare asigurării tratamentului pacienților noștri”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

În contextul actual al valului 4 al pandemiei de COVID-19 este necesară asigurarea accesului bolnavilor COVID-19 cu forme usoare și medii la tratament cu anticorpi monoclonali neutralizanți.

Reamintim că, marți seară a fost primită o donație de 5206 fiole de anticorpi din partea statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.
Medicamentele au fost deja repartizate în 134 spitale pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum a apărut Omicron? Este mai agresivă, mai transmisibilă? Vaccinurile funcționează? Care sunt răspunsurile specialiștilor

30 Nov 2021 642

Coronavirus Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat două tratamente anti-COVID-19, bazate pe anticorpi monoclonali

11 Nov 2021 600

Ministerul Sănătății a repartizat mii de doze de anticorpi monoclonali, în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu covid19

02 Nov 2021 583

Spitalul Județean Constanța a cumpărat reactivi și consumabile pentru laboratorul de biologie moleculară (document)

01 Nov 2021 2144

DSP Constanța. „Titrul anticorpilor nu influențează decizia de vaccinare”

01 Nov 2021 1414

Dovadă de solidaritate Republica Serbia a distribuit gratuit României medicamente pentru tratarea Covid-19

26 Oct 2021 682

Ministerul Sănătății a semnat un contract pentru 10.000 de doze de anticorpi monoclonali. Când vor sosi în România

25 Oct 2021 613

Ministerul Sănătății a finalizat repartiția dozelor de anticorpi monoclonali. Câte fiole ajung la Constanța

14 Oct 2021 705

LIVE de la Otopeni Zbor umanitar al Forțelor Aeriene Române. Ce a sosit din Italia în această seară (video)

12 Oct 2021 2024

Teste anticorpi COVID-19. Cât costă și câte tipuri există

16 Jun 2021 3353

Ce trebuie să știi despre testele pentru depistarea anticorpilor COVID-19? Informații de la specialiștii MedLife

06 May 2021 2929

Beneficiile consumului de usturoi asupra organismului

12 Apr 2021 1707

Cum funcționează vaccinul AstraZeneca

04 Feb 2021 950

Coronavirus Regeneron, tratamentul experimental administrat lui Trump

08 Oct 2020 1209

Donald Trump este tratat cu Remdesivir!

03 Oct 2020 1320