Oficial! Un judecător de la Curtea de Apel Constanța are coronavirus

 
  • Se derulează o anchetă epidemiologică de către organele de specialitate, în cadrul căreia instituţia noastră colaborează activ.

Curtea de Apel Constanţa informează printr-un comunicat de presă că a fost anunţată de către un magistrat al acestei instanţe, aflat în concediu de odihnă din data de 10.07.2020, că anterior reluării activităţii a fost testat pozitiv cu virusul SARS- COV 2.
 
Conducerea instanţei doreşte să transmită pe această cale multă sănătate colegului nostru şi familiei acestuia şi îşi manifestă disponibilitatea de a oferi sprijinul necesar în măsura în care este solicitat, situaţia medicală a acestora constituind o preocupare permanentă atât a conducerii, cât şi a întregului colectiv profesional din care magistratul face parte.
 
Totodată se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că, în prezent, se derulează o anchetă epidemiologică de către organele de specialitate, în cadrul căreia instituţia noastră colaborează activ, stabilind lista persoanelor care au avut contact nemijlocit cu persoana infectată, anterior datei de 10.07.2020, şi aducând la îndeplinire toate recomandările DSP Constanţa.
 
În acest sens, a fost programată, contra cost, în ziua de 23.07.2020, o dezinfecţie a sediului instanţei, cu prioritate a spaţiilor în care magistratul în cauză a avut acces.
 
De asemenea se impune a fi subliniat că persoanele care au avut contact direct cu magistratul infectat se află, în majoritate, în concediu de odihnă, acestora fiindu-le recomandat să manifeste o atenţie sporită pentru autoevaluarea stării de sănătate.
 
La nivelul instanţei sunt aplicabile în continuare măsurile dispuse prin planul de prevenire şi protecţie împotriva contaminării cu virusul SARS- COV 2, aprobat prin Decizia nr.129/25 iunie 2020 publicată pe site-ul instanţei, https://curteapelconstanta.eu/, la secţiunea ,,Decizii – Preşedinte”.

Activitatea instanţei la momentul prezent nu este afectată, iar în măsura în care apar informaţii noi de interes public, acestea vor fi aduse la cunoştinţă publică de îndată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 669

Raport covid 06 - 12 noiembrie 2023. Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

14 Nov 2023 1108

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

07 Nov 2023 1082

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1003

Trei ani de mandat Prefectul județului Constanța a depus jurământul pe 15 octombrie 2020

15 Oct 2023 1092

Raport Coronavirus pentru intervalul 02-08 octombrie Nici o persoană nu este internată la Constanța! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 1398

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1129

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

04 Jul 2023 1238

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1699

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

12 Jun 2023 1458

Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere în ultima săptămână. Situația la Constanța (DOCUEMNT)

06 Jun 2023 1556

Coronavirus Constanța. Câți constănțeni sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

29 May 2023 1270

Un nou pas făcut în extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

27 May 2023 1330

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

15 May 2023 1451

Procesul dintre fostul șef al Direcției de Asistență Socială din Primăria Constanța, Emil Mereuță și primarul Chițac se întoarce la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2023 1166