Varianta Tulpina Omicron, raportată în 57 de ţări. Se preconizează o creştere a numărului spitalizărilor



Varianta Omicron a fost raportată în 57 de ţări, cazurile de COVID-19 fiind în creştere în sudul Africii, inclusiv în Zimbabwe, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare este probabil să se mărească odată cu răspândirea acestei variante, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii.



În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS a indicat că este nevoie de mai multe date pentru evaluarea gravităţii bolii cauzate de varianta Omicron şi pentru a se afla dacă mutaţiile sale pot reduce protecţia oferită de imunitatea derivată din vaccin.



 

„Chiar dacă severitatea este egală sau poate chiar mai redusă comparativ cu varianta Delta, este de aşteptat ca numărul spitalizărilor să crească dacă oamenii se infectează şi să existe un decalaj de timp între o creştere a incidenţei cazurilor şi o creştere a incidenţei deceselor'', potrivit OMS.




Pe 26 noiembrie, OMS a declarat varianta Omicron, care a fost detectată pentru prima dată în sudul Africii, drept ''variantă îngrijorătoare''. Este a cincea tulpină de SARS-CoV-2 care ajunge să fie descrisă astfel, scrie AGERPRES

Sursa foto: Pixabay.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 952

63 de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, confirmate în ultima săptămână

17 Oct 2023 852

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 993

INSP Zeci de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, confirmate în ultima săptămână

19 Sep 2023 993

48 de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, confirmate în ultima săptămână

13 Jun 2023 1087

Aproximativ 200 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

25 Apr 2023 995

Primarul Vergil Chiţac, mesaj de Ziua Greciei „La mulți ani, Grecia! Χρονια πολλα, Ελλαδα!“

25 Mar 2023 1547

INSP 92 de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, confirmate în ultima săptămână

21 Mar 2023 1254

43 de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 înregistrate în ultima săptămână

07 Mar 2023 1196

INSP Sute de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

27 Feb 2023 1171

INSP 720 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 6 - 12 februarie

13 Feb 2023 1030

Ministerul Sănătății Noua formulă a vaccinului COVID-19, disponibilă și pentru schema de vaccinare inițială.

26 Jan 2023 1243

A fost publicată lista centrelor de vaccinare în care se administrează noul vaccin împotriva COVID-19. Unde se află la Constanța

16 Dec 2022 2004

INS În ultima săptămână au fost raportate 29 de secvenţieri ale SARS-CoV-2 la care s-a detectat varianta Omicron

13 Dec 2022 1610

Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultima săptămână. Anunțul INSP

12 Dec 2022 1542