3 august-Ziua Rebusului Românesc. Cine sunt cei mai cunoscuți rebusiști de la Constanța

 
  • Îmi fac o datorie de onoare din a aminti că astăzi este Ziua rebusului Românesc.

Inițiativa a fost, acum trei ani, a lui Eliade Gâldău, de fel din Târgoviște, unul dintre cei cunoscuți militanți ai mișcării rebusiste din România.

Atunci când a venit cu această idee Eliade Gâldău a avut în vedere că la data de 3 august 1929 tânărul vâlcean Nicolae Gh. Popescu, student la Litere, folosește prima dată supranumele (cognomenul) de Rebus.

Nicolae Gh Popescu era, pe atunci, redactor al rubricii de jocuri a revistei Realitatea ilustrată.

Rebusiștii Constanței

Desigur că una dintre personalitățile rebusismului constanțean a fost celebrul Nory Bedighian.

Născut la Constanța, unde urmează cursurile școlii primare și secundare, Nory Bedighian, fiu al preotului armean, devine în deceniul patru, unul dintre cei mai renumiți rebusiști din România.

Descoperit de profesorul N. Gh. Popescu-Rebus, tânărul constănțean, „figură distinsă, cu fruntea înaltă, cu ochii mari și gânditori”, exprima o mare noblețe sufletească.

Între anii 1934-1938, rebusistul Nory Bedighian a fost apreciat ca cel mai de seamă creator al definițiilor umoristice în ale careurilor încrucișate. Debutează la „Realitatea ilustrată” cu primul său careu intitulat „Egiptul” (1930).


O altă personalitate a rebusismului constănean a fost Fichiret Abdula, Picret Abdula, cum îl cunoșteau rebusișii din Dobrogea, și din toată România.
 

Era liderul incontestabil al definției spirituale a rebusismului dobrogean și românesc.

 Picreat Abdula s-a născut la 20 mai 1949, în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, pe strada Decebal.

„Un tătar cotropitor, locatar, pe strada marelui Decebal”, cum îmi spunea el adesea.

Marii rebusiști ai României l-au declarat ca fiind unul dintre specialiștii cuvintelor încrucișate și ai definirii cuvintelor.

Fiind un tătar fin cunoscător al limbii române, avea ceea ce denumeam noi, cei din generaţia Rebus a anilor 1970-1989, definiţia în sânge. 
Picret Abdula este înmormântat în Cimitirul musulman din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

La un înalt nivel ai acestei mișcări îi putem așeza pe Ion Ionescu, Constantin Untaru, Ananie Gagniuc, Costel Stancă, Dumitru Bakos, Nicolae Babonea, Ion Tiba, Ion-Puiu Ghindeanu, și mulți, mulți, alții.
 
Totodată nu putem uita că în ziua de 16 iulie, la Constanța, se înființa Cercul rebusist Ovidius.
 
A fost prima organizare a rebusiștilor din Dobrogea de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Inițiatorii acestui demers au fost: regretatul mare rebusist român Picret Abdula, colonelul Constantin Untaru, și Iulian Ionescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

16 iulie 1982. Se înființează, la Constanța, primul cerc rebusist dobrogean postbelic. Cine au fost inițiatorii

16 Jul 2016 3237

13 ani de la plecarea dintre noi a celui mai mare rebusist al Dobrogei

30 Jan 2016 5340