84 de ani de la decesul poetului aromân Panait Papazissu

  • În timpul Primului Război Mondial, Panait Papazissu s-a oferit voluntar în cadrul serviciului sanitar
  • Panait Papazissu a atras atenția istoricilor literari din Dobrogea prin unicul său volum de versuri apărut la o editură, denumit „De dragul vieții”, publicat la Bazargic, în 1926
 
Panait Papazissu s-a născut la data de 25 martie 1890, în Grecia.
 
Primii ani de școală românească i-a făcut în satul Samarina. Și-a continuat studiile la Liceul românesc din Bitolia și apoi la Seminarul Central din București.
 
Între 1911-1914, el a fost profesor la Vetrina, județul Durostor (în perioada interbelică, actual Vetren, județul Silistra din Bulgaria).
 
În timpul Primului Război Mondial, Panait Papazissu s-a oferit voluntar în cadrul serviciului sanitar.
 
După război, își reia activitatea de învățător în localitățile Baimaclia (județul Cahul, Republica Moldova), Arabagi și Cairac (județul Durostor), Carasinan și Bazargic (județul Caliacra, actual Dobrici).
 
A contribuit cu versuri și proză la revistele „Luceafărul”, „Revista politică și literară”, „Tribuna”, „Peninsula Balcanică”, „Răsăritul”, „Cele trei Crișuri” și „Florile dalbe”.
 
El a fost și subrevizor, revizor și inspector școlar în Dobrogea de Sud.
 
A publicat volume de versuri în limba română pentru publicațiile locale „Căminul nostru”, „Curierul Caliacrei”, „Semănătorul”, „Peninsula Balcanică”, „Almanah aromânesc”, „Frățil`ia” și „Flambura Pindului”.

 
Panait Papazissu a atras atenția istoricilor literari din Dobrogea prin unicul său volum de versuri apărut la o editură, denumit „De dragul vieții”, publicat la Bazargic, în 1926.
 

Poetul s-a stins din viață la data de 13 februarie 1939.
 
Sursa text: „Dicționar de personalități dobrogene” volumul 4, de Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timofticiuc
 
Citește și:
101 ani de la decesul lui Petru Vulcan, pionierul culturii românești în Dobrogea

Cola Fudulea. Absolventul de științe juridice devenit unul dintre cei mai de seamă poeți aromâni


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.