Cultura

A început ediţia 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu"

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu" este cea mai ridicată şi extrem de frumoasă din toate punctele de vedere, a afirmat sâmbătă ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, la conferinţa de presă premergătoare deschiderii evenimentului.

"Aceste lucruri se văd şi prin prisma celor care vor veni şi vor încânta publicul, dar şi din punct de vedere al costurilor festivalului. Dacă la ultima ediţie, în urmă cu doi ani de zile, finanţarea din partea ministerului a fost de circa 31 de milioane de lei, cu o execuţie de vreo 28, dacă îmi aduc bine aminte, anul acesta Ministerul Culturii a alocat festivalului suma de 39 de milioane de lei. Eu spun o sumă importantă pentru că ne apropiem undeva de 10 milioane de dolari. Şi acest lucru nu face altceva decât să arate faptul că ne interesează să sprijinim cultura, chiar dacă uneori apar anumite critici", a spus Breaz.


El şi-a exprimat convingerea că această ediţie va fi cea mai importantă de până acum.

"Urmează şi ediţia a XXV-a şi, aşa cum îi cunosc pe o parte dintre cei care s-au implicat în organizarea festivalului, aceştia vor face o ediţie XXV puţin mai sus decât ediţie XXIV. Încă o dată felicitări organizatorilor, audiţie plăcută tuturor care doresc să vină şi să audieze concertele, inclusiv cel din deschidere din această seară, am convingerea că va fi, într-adevăr, o ediţie extrem, extrem de frumoasă din toate punctele de vedere", a arătat ministrul Culturii.


Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a înmânat managerului ARTEXIM, Mihai Constantinescu, diploma înaltului patronaj pe care preşedintele Klaus Iohannis o acordă, tradiţional, Festivalului Internaţional "George Enescu".

"Această diplomă reprezintă respectul pe care şeful statului român, Excelenţa Sa Klaus-Werner Iohannis, o dă moştenirii operei marelui nostru George Enescu. Această diplomă de înalt patronaj reprezintă aprecierea pe care preşedintele României o dă organizatorilor şi partenerilor care fac, la fiecare doi ani, în condiţii nu întotdeauna foarte uşoare, posibil acest festival. Această diplomă de înalt patronaj, în sfârşit, reprezintă încurajarea preşedintelui pentru cursul pe care acest festival l-a imprimat vieţii culturale din România în ultimii ani, şi anume a aduce un public tânăr, un public activ pentru a face, aşa cum se spune într-una din secţiunile festivalului de anul acesta, 'oraşul să cânte, societatea să participe la această bucurie a culturii, pentru o manifestare excepţională care să fie o normală prezenţă a culturii în viaţa unei Românii normale", a menţionat Nistor.

La rândul său, Mihai Constantinescu a exprimat gratitudinea pentru toţi cei care au sprijinit această ediţie pentru ca "Festivalul Enescu să fie într-adevăr un festival al românilor, care să reprezinte România, să reprezinte cultura românească".


Cristina Comandaşu a transmis salutul Radio România şi a anunţat că Radioul Public va aduce festivalul în casele românilor, în primul rând prin sunetul asigurat de echipa de profesionişti a SRR şi prin cele aproape 70 de concerte transmise în direct de Radio România Muzical, ori preluate de Radio România Cultural de la Sala Palatului şi de la Ateneul Român.

Concertele înregistrate vor fi transmise, prin Uniunea Europeană de Radio, către un public potenţial de 25 de milioane de ascultători zilnic.

Totodată, Orchestrele şi Corurile Radio vor participa cu recitaluri în festival, Sala Radio găzduind 12 concerte dedicate muzicii contemporane.

Directorul Trinitas TV, producătorul video al festivalului, Cristian Olinici, a afirmat că echipa postului "s-a pregătit temeinic pentru a face faţă celui mai mare festival pe care România îl propune lumii".

"Televiziunea Trinitas TV va transmite prin site-ul festivalului toate concertele de la Sala Palatului şi de la Ateneul Român. De asemenea, vom transmite în direct cinci concerte din festival, dar în fiecare zi vor exista fie concerte înregistrate, fie fragmente generoase din concert", a spus Olinici.


El a precizat că "televiziunea Trinitas va oferi televiziunii publice toate aceste concerte pentru a fi difuzate, preluate şi apoi transmite înregistrat mai târziu".

"Noi nu suntem în concurenţă cu televiziunea publică. Există un parteneriat între cele trei instituţii - ARTEXIM, Trinitas TV şi TVR - care tutelează parteneriatul privind Festivalul 'Enescu' şi noi, cum spuneam, producem festivalul, dar îl punem la dispoziţie, cu generozitate, telespectatorilor Televiziunii naţionale", a încheiat directorul Trinitas.

Într-o intervenţie pe skype, directorul artistic al festivalului, Vladimir Jurowski, şi-a exprimat speranţa ca această ediţie a manifestării, una dedicată tuturor melomanilor din România, să contribuie, aşa cum spune motto-ul acesteia - "Lumea în armonie", la construirea unei lumi mai bune.

Dirijorul a trecut în revistă "punctele tari" ale evenimentului, amintind cu precădere prezenţa semnificativă în festival a muzicii de operă şi a muzicii secolului XXI, dar şi extinderea festivalului prin evenimente desfăşurate în Italia, Germania, Belgia, Republica Moldova sau Canada.

Jurowski a urat spectatorilor care vor fi prezenţi în spaţiile de concert să se bucure de "experienţa muzicii trăită împreună" într-o "lume în armonie".

O prezenţă inedită la conferinţa de presă a constituit-o dirijorul Lawrence Foster, director artistic al acestui festival în perioada 1998 - 2001, care a salutat extinderea evenimentelor din festival la nivel naţional şi internaţional.

Orchestra Filarmonicii din Berlin, avându-l la pupitru pe Kirill Petrenko, va deschide sâmbătă, de la ora 19,30, ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ''George Enescu'', printr-un concert desfăşurat la Sala Mare a Palatului.

Programul spectacolului, inclus în seria ''Mari orchestre ale lumii'', cuprinde Rapsodia română nr. 2 în Re major de George Enescu şi Simfonia a IX-a în Re minor op. 125 de Ludwig van Beethoven. Îşi dă concursul Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijat de Iosif Ioan Pruner.

Potrivit ARTEXIM, în perioada 31 august - 22 septembrie, sub egida festivalului, peste 2.500 de muzicieni străini de cel mai înalt nivel internaţional şi peste 1.000 de artişti români de la cele mai prestigioase instituţii muzicale din România, alături de solişti cu solide cariere internaţionale, vor prezenta spectacole şi recitaluri într-un maraton muzical de excepţie.

Celor 84 de concerte din Capitală li se adaugă alte peste 30 de concerte în alte 10 oraşe din România (Sibiu, Cluj, Târgovişte, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Bârlad, Timişoara, Satu Mare) şi şase oraşe din lume (Florenţa, Berlin, Liege, Toronto, Montreal, Chişinău).

Alte peste 300 de evenimente în cadrul programelor asociate vor împărtăşi bucuria muzicii în întregul oraş, în spaţii neconvenţionale, parcuri, clădiri de birouri, pieţe publice, mall-uri, benzinării, muzee.

Sunt programate expoziţii despre muzică, concerte alternative, proiecţii de film, o competiţie naţională de artă inspirată de operele lui Enescu, experimente, tururi ghidate prin oraş pe urmele marelui compozitor, spectacole pentru copii, un Festival al copiilor, chiar şi gastronomie creată pe teme muzicale, potrivit Agerpress.

Sursă foto: Facebook/ George Enescu Festival

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.