Academia Română reia ciclul conferințelor cu public susținute la Fundația „Dalles“

Invitație. Foto: Facebook/Academia RomânăAcademia Română reia ciclul conferințelor cu public susținute la Fundația „Dalles“, după o întrerupere de 75 de ani. Conferința inaugurală va fi rostită de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Cu acest prilej va fi prezentată o scurtă istorie a Fundației „Ioan I. Dalles“, precum și a edificiului cu același nume.

Deschiderea oficială a ciclului „Conferințele DALLES ale Academiei Române“ va avea loc în data de 19 ianuarie 2023, de la ora 9.00 la Sala DALLES, din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18. 
 
Potrivit reprezentanților Academiei Române, construită între anii 1930-1932 de Academia Română, conform clauzelor testamentului Elenei Dalles, și confiscată abuziv în 1948 de către regimul comunist, celebra Sală „Dalles“ din București, edificiu reper în istoria culturală a capitalei, va beneficia începând cu anul 2023 de un program de conferințe și dezbateri structurat de Academia Română.

„Programul va fi alcătuit de Fundația Culturală ,,Ioan I. Dalles“ din cadrul Academiei Române, având ca scop sprijinirea, promovarea și dezvoltarea activității culturale și educative. Fundația își propune deopotrivă realizarea de schimburi de experienţă interculturală, pentru punerea în valoare a patrimoniului național (literatură, artă, muzică, teatru etc.) și pentru integrarea valorilor cultural-artistice românești în circuitul internațional, precum și organizarea de activități de cercetare“ - au mai precizat reprezentanții Academiei Române.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința „Medicina bazată pe dovezi – concepte, abordări și consecințe pentru medic și pacient“, eveniment anunțat de Academia Română

14 Mar 2023 1000

Omagiu adus unui mare pictor al peisajului dobrogean - Nicolae Dărăscu

14 Aug 2021 3858

George Simion lansează un proiect naţional. Congres de constituire a Mişcării Politice România Mare în Europa

07 Aug 2019 1848