Actorii-păpușari constănțeni, pe scenele festivalurilor internaționale Dublă reprezentație cu spectacolul „Lebedele“


Echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța se va afla în deplasare, cu spectacolul „Lebedele”, după H. Ch. Andersen, la Festivalul Internațional al Teatrului de Animație „Euromarionete” 2019 de la Arad, ediția a XX-a (29 septembrie - 4 octombrie 2019), cât și la Timișoara, la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” 2019, ediția a IV-a (29 septembrie - 6 octombrie 2019).


Spectacolul „Lebedele” se va juca mâine, la Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, iar vineri, 4 octombrie, la Casa Tineretului din Timișoara.
Spectacolul este o adaptare neconvențională, dar plină de sensibilitate și profesionalism a frumoasei povești a lui Andersen, regia și scenariul fiind semnate de Cristian Mitescu, actor, scenarist și regizor de teatru de animație. Decorurile magnetizante ce îi poartă pe copii într-o lume plină de mistere sunt lucrate cu măiestrie de scenografa constănțeană Eugenia Tărășescu-Jianu, cu o coloană sonoră coordonată de compozitorul Alexandru Berehoi, cu versuri pline de umor și impact emoțional ce ajută la dezvoltarea prezentării personajelor.


Coregrafia spectacolului este realizată de talentatul coregraf Ionuț-Sergiu Anghel.
În distribuție îi întâlnim pe Daniela Vlad, Clara Ghiuvelechian, Lică Gherghilescu, Daniel Minciună , Andrei Stroescu, Arina Cojocaru,Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi.


Alături de blânda și curajoasa Eliza, care se sacrifică și pătrunde într-o lume a tăcerii pentru a rupe vraja aruncată asupra celor 11 frățiori ai ei, cei mici vor întâlni personaje ca vicleana Mașteră, Împăratul, cruda Babă Zdreanța, Prințul, misterioasa Zâna Morgana, spiritele sau Pisica vrăjitoarei și vor învăța cât de important este să îți prețuiești familia (Eliza suferă enorm că ea și frățiorii ei sunt orfani de mamă), cât și faptul că bunătatea și blândețea reprezintă întotdeauna soluțiile în abordarea unor situații extreme în viață.


„Cine are o mamă, de-i bună sau rea,/ S-o prețuiască așa cum e ea,

E totuși mama ta!/ E rău să nu ai mamă, asta puțini o știu.
Ai grijă, bagă de seamă/ Până nu e prea târziu!”


În final, binele învinge și Eliza reușește prin sacrificiul pe care îl face pentru frățiorii ei, transformați în lebede de vrăjitoarea cea rea, să rupă vraja aruncată asupra lor.


Spectacolul este recomandat etapei de vârstă 6+.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premiera spectacolului „Privighetoarea” la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

09 Mar 2024 631

În Constanța Ce program propune Teatrul „Căluţul de mare” în săptămâna următoare

08 Mar 2024 544

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 865

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 756

Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța anunță un spectacol în avanpremieră. Când va avea loc

05 Jan 2024 803

Personalități Constanța Aneta Forna Christu se pregătește de a 84-a aniversare. Actrița și-a dedicat peste cinci decenii teatrului de păpuși

12 Sep 2023 1318

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Constanţa „Căluțul de Mare”? (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1640

La mulți ani, Lică Gherghilescu! Fondatorul Teatrului pentru Copii și tineret „Căluțul de mare” Constanța împlinește 62 de ani

07 Mar 2023 2663

O piesă emoționantă la 20 de ani de existență a Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”. Cadou – va avea o nouă casă (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jan 2023 2431

Expoziție de pictură cu tematica iernii la Teatrul „Căluțul de Mare” din Constanța

16 Dec 2022 1314

Constanța culturală Weekend cu invitați și povești, la Teatrul „Căluţul de Mare”

08 Jun 2022 1541

Constanța culturală Piese pentru copii și tineret ale teatrului constănțean, pe alte scene ale țării

02 May 2022 1838

Programul Teatrului „Căluțul de Mare” Constanța pentru săptămâna viitoare

08 Apr 2022 2975

Constanța culturală Rebeli și nihiliști, tinerii din „Suburbia” revin pe scenă

15 Mar 2022 2718

Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța. Programul spectacolelor din acest weekend

18 Feb 2022 1504