Anca Pașa Deaconu prezintă la Muzeul „Ion Jalea” Constanța expoziția „Reminder. The Light of the South”



Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de la ora 17:00, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța, artista Anca Pașa Deaconu va prezenta expoziția de fotografie și video „Reminder. The Light of the South”.
 
Anca Pașa Deaconu a prezentat și în luna februarie a acestui an, la Muzeul „Ion Jalea”, lucrări de grafică sub genericul „Semn. Simbol. Semnificație”, cu ocazia omagierii a 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
 
Mai jos redăm declarația criticului și istoricului de artă, Eduard Andrei, cu privire la expoziție:
 
,,Fotografiile și video-urile din actuala expoziție documentează o serie de performance-uri pe care artista le-a realizat, ca parte a cercetării sale doctorale la Universitatea de Arte București, în perioada 2019–2023, în mai multe spații: Muzeul de Artă Constanța, Teatrul Elpis, Cetatea Capidava, faleza plajei Reyna. Imaginile statice din fotografii sunt astfel completate de cele dinamice din film, formând un tot unitar și oferind vizitatorilor anvergura preocupărilor complexe și interdisciplinare ale artistei.
În creațiile Ancăi Pașa Deaconu se pot decela două surse majore: Opera lui Brâncuși: simbolistica sferei, cu trimitere la Masa Tăcerii și motivul sărutului, sublimat pe grinda orizontală a Porții Sărutului ca sferă secționată median; siluetele elansate pe verticală ale protagonistelor din anumite secvențe de performance, întruchipând cele trei versiuni de Pasăre în spațiu (din bronz auriu polisat, din marmură albă și din marmură neagră), create de Brâncuși pentru Templul din Indore; Mirajul luminii sudului – specifică spațiului dobrogean, mai ales Coastei de argint, și care în perioada interbelică a atras numeroși pictori, fenomen cunoscut sub numele de „Școala de la Balcic”. Așa se explică și titlul – Reminder. The Light of the South (Aducere aminte. Lumina Sudului) –, expoziția fiind dedicată Zilei Dobrogei (14 noiembrie). În acest sens, opțiunea artistei nu este întâmplătoare: Anca Pașa Deaconu, dobrogeancă prin naștere, a copilărit într-o zonă mirifică, pe malul Dunării, în apropiere de Cetatea Capidava, a cărei amintire i-a rămas adânc întipărită în memorie, marcându-i ulterior creația.
Pe lângă aceste surse, lucrările artistei încorporează straturi de semnificații care coboară în timp la vechile religii și mitologii (cultul Soarelui venerat în Egiptul antic; motivul cariatidelor din arhitectura Greciei antice; ovoidul – cu trimitere la Geneză, la începuturile Lumii; „pasărea de foc” / pasărea Phoenix, asociată naşterii şi morţii, ca limite biologice) sau trimit la basmul popular (merele de aur, pasărea măiastră).
Combinând aceste referințe vizuale și conceptuale, Anca Pașa Deaconu reușește să creeze o cosmogonie proprie, în care sfera devine, pe rând, Luna albă, Luna Neagră și Marea Oglindă / Aura / Soarele de aur.
Contrastul dramatic dintre alb și negru prezintă conotații legate de dihotomii: ziua și noaptea, lumina și întunericul, binele și răul. La acestea se adaugă auriul, ca simbol al spiritualității și lumii divine (asemenea fondului de aur din icoanele și mozaicurile bizantine).
Nu în ultimul rând, artista este preocupată de conceptul de dualitate (dublu, alter ego, personalități opuse, relația conștient / inconștient / subconștient), transpus în mai multe perechi de gemene, ca protagoniste ale performance-urilor. Acestea sunt surprinse în diverse ipostaze, atent scenografiate, drapate în alb, negru și auriu, pentru ca în final (seria de fotografii Reminder. The Light of the South și performance-ul Față în față. Luna albă, ambele din 2023), cele patru personaje feminine să apară doar în alb, celebrând victoria binelui, triumful luminii.”
 
Lelia Rus Pîrvan, directorul muzeului a declarat:
 
,,Expoziția de față se alătură unei suite de expoziții și manifestări destinate unui public divers, prin care Muzeul de Artă Constanța sărbătorește și anul acesta Ziua Dobrogei. Deși primul gând despre Dobrogea este acela că a reprezentat mereu un model de armonie socială și toleranță, un simbol pentru multi-culturalitate, nimic mai adevărat, ea se dovedește a fi chiar mai mult decât atât. Dobrogea este o zonă a țării care a influențat decisiv creația unui Petrașcu, Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Șirato, Dărăscu, Theodorescu- Sion.
Aproape întreg tineretul nostru plastic și toți maeștrii noștri încercați au cules de aici sclipiri de azur și melodii coloristice cum rar se întâlnesc. Simfoniile acestea colorate, care evocă într-o nemaipomenită diversiune atâtea frumuseți neștiute vor alcătui cândva cel mai prețios și instructiv muzeu al artei românești din vremea noastră; scria Emanoil Bucuța în 1930.

Muzeul de Artă din Constanța adăpostește multe din lucrările acestora, lucrări de mare importanță pentru patrimoniul cultural național și care ne prezintă farmecul acestor ținuturi. Expoziția de față are scopul de a ne aduce în prezent, cu mijloace contemporane, acea frumusețe a Dobrogei la care artistul va fi mereu conectat, deoarece atât pentru el, cât și pentru privitor, sudul a fost și va fi legat incontestabil de ideea de lumină și culoare.”
 
Expoziția intitulată „Reminder. The Light of the South” poate fi vizitată la Muzeul „Ion Jalea” până pe data de 28 decembrie 2023.
 

 
Citește și:
Muzeul de sculptură „Ion Jalea” din Constanța, gazdă pentru expoziția de pictură „Structuri”, cu lucrări semnate de Doinița Venera Dincă
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.