Baletul din Kiev vine la Constanţa, cu „Lacul Lebedelor“

Teatrul Academic Municipal de Operă şi Balet din Kiev va aduce pe scena Casei de Cultură din Constanţa, pe 29 noiembrie, baletul „Lacul lebedelor”. Producţia în 4 acte de P.I. Ceaikovski este realizată de Valerii Kovtun, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa.
Iubitorii genului vor avea parte de un spectacol luxuriant, în care vor evolua aproape 40 de balerini, în costume spectaculoase.
 
Solişti ai spectacolului vor fi prim-balerinii Olga Golitsa, Oxana Bondarenko (Odette/Odile) şi Denis Nedak, Fedir Zarodyschev (Siegfried). Olga Golitsa a absolvit colegiul coregrafic din capitala Ucrainei, devenind, graţie talentului, măiestriei, expresivităţii interpretărilor ei, care au cucerit imediat încrederea colegilor şi a coregrafilor, prim-solistă a Operei Naţionale din Ucraina „T.Schevchenko“ din Kiev. Cu un impresionant portofoliu de roluri principale, ea a dansat în ample turnee în Japonia, Anglia, Elveţia, Germania, Franţa, Italia, SUA etc. 

Denis Nedak este prim-solist al Operei Naţionale din Ucraina „Taras Shevchenko“ din Kiev şi solist al Operei din Viena. Debutul său în carieră a avut la Opera Naţională, artistul fiind laureat al prestigiosului Concurs Internaţional S.Lifar, ediţiile din 2002 şi 2004. Din 2015, este solist invitat la Teatrul American de Balet şi la Opera de Stat din Viena. S-a născut în Odessa, a absolvit Şcoala de Coregrafie de Stat din Odessa în 2002 şi Academia de Dans Serghei Lifar din Kiev în 2003. În timpul Academiei, a fost invitat să danseze la Opera Naţională din Kiev, unde a interpretat rolul Paris din Romeo şi Julieta şi rolul Prinţului din Spărgătorul de Nuci. După absolvire, Denis Nedak s-a alăturat Baletului Naţional al Ucrainei, iar în 2008 a devenit solist.

Din repertoriu: Solor în ''La Bayadère'', Basil în ''Don Quijote'', Prinţul în ''Frumoasa din pădurea adormită'', Prinţul Siegfried în'' Lacul Lebedelor'', Albrecht în'' Giselle'', Jose şi Escamilio în ''Carmen'', Jean de Brienne în ''Raymonda'', Conrad în ''Le Corsaire'', Prinţul in ''Spărgătorul de nuci '' şi Krass în ''Spartacus''. Participă la numeroase festivaluri internaţionale şi este invitat în mod regulat la Festivalul Nureyev din Kazan, Rusia. În 2014, Nedak şi-a făcut debutul cu ABT Dancing în rolul lui Solor din ''La Bayadère''. Repertoriul său cu Compania include, de asemenea, Prinţul Désiré din „Frumoasa din pădurea adormită". A dansat la nivel mondial în Rusia, Franţa, Italia, Germania, Japonia, Elveţia, Franţa, Anglia, Australia.

Faimos în întreaga lume, Ansamblul de balet al Teatrului Municipal din Kiev a fost fondat în 1980 de celebrul coregraf din fosta URSS Vahtang Vronskii. Se numea atunci Baletul Clasic din Kiev, iar între 1989 şi 2005, ansamblul a fost condus de marele maestru al baletului ucrainean Valerii Covtun (1944-2005), laureat al premiului Vatlav Nejinsky, al Academiei franceze de dans, artist al poporului în URSS.
 
În perioada 2005-2012, maestru de balet al trupei a fost Victor Litvinov. Din 2012, director artistic al Baletului Municipal din Kiev este Tatyana Borovik, fostă prim-balerină a Operei Naţionale din Kiev. În 1990, Baletul Clasic din Kiev a participat la cel mai mare festival de dans din India, iar în 1991 a urcat pe scena Festivalului George Enescu, la Bucureşti.
Prestigiosul ansamblu a întreprins turnee de succes în Japonia, Italia, Germania, Austria, Elveţia, Ungaria, Romania, Canada.
 
Spectacolul de la Casa de Cultură din Constanţa va începe la ora 19. Preţul biletelor variază între 120 şi 150 de lei.
 

Citeşte şi:

Festivalul Internaţ ional al Muzicii şi Dansului, la final
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Concertul de Paști „Sărbătoare Luminată” la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

26 Apr 2024 153

Vineri, 26 aprilie 2024 „Sărbătoare luminată” - Concert de Paști, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

25 Apr 2024 349

Magie muzicală la Constanța. Rigoletto luminează scena TNOB, în această seară

21 Apr 2024 443

Săptămâna se încheie cu Verdi la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

20 Apr 2024 583

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța „Sărbătoare luminată – Concert de Paști” va fi pus în scenă în seara de vineri, 26 aprilie 2024

17 Apr 2024 560

Spectacolul de operă „Rigoletto” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

17 Apr 2024 579

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 503

În această seară, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, opera „Nabucco” de G. Verdi

14 Apr 2024 438

„L’heure d’or de Paris”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

13 Apr 2024 430

Autorizația de construire, emisă de Municipalitate Reabilitarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, în linie dreaptă

11 Apr 2024 502

În această săptămână, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" Constanța (FOTO)

09 Apr 2024 408

„Rigoletto”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

07 Apr 2024 554

În luna aprilie Spectacolul de operă „Nabucco” de G. Verdi, la TNOB Constanța

06 Apr 2024 489

Primul eveniment cultural al lunii aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” - „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart

04 Apr 2024 569

„Nunta lui Figaro”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

03 Apr 2024 446