06 Feb, 2024 15:38
698
„În săptămâna în care celebrăm cititul împreună, o vom avea ca invitată în biblioteca noastră pe autoarea Cristina Andone. Împreună vom vedea ce înseamnă bunătatea, tradițiile, respectul. În călătoria noastră de o oră, alături de scriitoare ne vor însoți zmeii, șoriceii și zânele din poveste, dar și un covor popular vechi de 120 de ani. Copiii vor avea ocazia să cunoască un scriitor pasionat de cercetarea pe teren și să afle cum se fac poveștile inspirate de tradițiile locului”, arată Biblioteca Județeană Constanța, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Este un povestitor împătimit: a ținut ateliere de poveste în Tramvaiul Iei, în palatele Cantacuzino, Cesianu, ICR Bucuresti, ICR Stockholm, în capela unui castel părăsit la Bonțida, în biblioteci naționale sau județene, iaurtării, școli, grădinițe. Cărțile sale sunt traduse în franceză, suedeză și chineză. Este președinta Fundației Ce Poți Face pentru promovarea lecturii”, mai transmite biblioteca.
„Ca scriitor, aleg întotdeauna drumul greu. Pentru că știu că la capatul lui voi găsi o minune, nu o banalitate. Nu a fost ușor să merg din sat în sat, în stagii de cercetare în Moldova, în județele Iași, Bacău și Vrancea. Am avut ateliere de poveste în școli și biblioteci, am vorbit cu povestitorii satului, am mers în cimitire, pe câmpuri, în păduri. Am fotografiat case și obiecte din gospodărie. Copiii mi-au adus rețete de la bunici sau străbunici. M-au învățat cuvinte ale locului. Mi-au spus ce porecle sunt prin sat. Dar mai ales mi-au spus ce le place, ce viseză, ce îi ajută să meargă mai departe.
Toate aceste semințe de bunătate au rodit într-o nouă carte. O carte despre ce înseamnă alint, hodină, voie bună. O carte cu lecții simple de la sat despre cum să fim generoși, deschiși, să avem încredere și răbdare.
Drum bun în poveste!” spune Cristina Andone.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: