Copiii scriu Jocul inocent, dar serios, cu cuvintele


 
E minunat să citești ce scriu copiii. Fie că e vorba de poezie, proză, eseu sau pur și simplu gânduri răzlețe așternute pe hârtie, cuvintele au altă densitate când vin din minți și suflete inocente, de omuleți în formare.

Ei simt că au universul la picioare, că toate resursele le aparțin, pot face și pot spune orice, fiindcă totul este atât de simplu...

Sunt o lecție pentru noi, adulții care am devenit, uitând, în ani, cât de ușor era totul odinioară, câtâ fascinație și bucurie găseam în orice ne înconjura.  

Avem nevoie să redevenim copii, să redescoperim Creația și să simțim din nou cât de mult ne iubește Dumnezeu, cu toate ale noastre. E un dor, o aspirație, o amintire, pe care azi, de 1 iunie, o dăm mai departe...

Iată mai jos textul unei fetițe de 13 ani, Anca Gălățeanu, o elevă din Tulcea, care a simțit să ne împărtășească din preaplinul inimii sale de copil, așternând un soi de psalm, încheiat cu o promisiune adresată atotprezentului Creator:
 
 
Dumnezeu în flori. Dumnezeu în copaci. Dumnezeu în păsări. 
Dumnezeu în stropi de ploaie. Dumnezeu în slove. Dumnezeu în inimi.
Dumnezeu în tot ceea ce este viu și în tot ce este fără viață. 

Dumnezeu în tot ceea ce reprezintă Creație.
...E de ajuns să privești la Cer și simți că este aici, cu tine și nu te va lăsa singur niciodată.
E de ajuns să privești la Cer și simți, într-un moment când ești cu totul singur, slăbit și neajutorat, simți cum o putere imensă vine spre tine, tocmai spre a te ajuta, dându-ți forța de care ai nevoie pentru a merge mai departe...

Atunci, picioarele tale vor putea merge din nou, mâinile tale vor putea scrie, ochii, urechile, gura, nasul te vor face să simți ceva minunat ...CREAȚIA ! Creația divină. 
Ceea ce reprezintă tot ce te înconjoară: de la cel mai mic lucru (obiect) sau vietate pe care o poți percepe cu toate simțurile până la ceva măreț și divin, până la Cer!
 
Dumnezeu...
Dumnezeu e pretutindeni. 
Dacă Îl porți cu tine în suflet mereu, în orice loc și în orice clipă din viața ta, Îl vei simți aproape, aproape de tine. Va fi undeva Sus pentru tine mereu: să vegheze asupra ta și să te ajute în orice moment greu și la orice obstacol pe care îl ai de depășit în viața ta. 
Totul este, deci, să Îl porți acolo, în suflețelul tău mereu și să-i lași ușița inimii tale deschisă întotdeauna.
El - te va ajuta mereu!
 
Atunci, dacă Domnul este acolo Sus, tocmai pentru noi ca să ne ajute și să ne ocrotească de tot ce este rău, precum o face, dacă Dânsul ne ajută întotdeauna, atunci de ce noi Îl supărăm și nu Îl ascultăm nici măcar o singură dată din viața noastră cu adevărat ?
O singură dată. Este atât de greu?
 
 
Era timpul ca gândurile mele să fie așternute pe o bucată de hârtie.
Mi-aș dori să pot să strig, tot Cerul să m-audă...
Dar ce-aș putea să zic...?!
Decât atât: peste tot este Dumnezeu și Dumnezeu este tot. 
Te voi purta în suflet, în minte și în trup. 
Vei fi călăuza gândurilor mele și drumului ce-l voi alege în viață. 
Din acest moment...
Vei fi ...gura, ochii, nasul și urechile mele, cu Tine voi vedea, cu Tine voi auzi, cu Tine voi mirosi, cu Tine voi săruta tot ce este pur pe acest pământ. 
Tu vei fi mâinile și picioarele mele: cu Tine voi putea face orice pas din viața mea, cu Tine voi putea crea...
Ușa sufletului meu este deschisă pentru Tine ...și va rămâne așa.
 
                     Pentru eternitate,
                                  viața unui omușor:
                                                       Anca ! 
 
 
Sursa foto: captura youtube/arhiva tvr
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților ADU la Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 514

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 1389

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1638

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” se pregătește de 1 iunie. A închiriat scenă, ecran led, suntet și lumini. Iată pentru ce sumă (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 583

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 499

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1742

Alegeri România Cinci alianțe electorale participă în alegerile europarlamentare din 9 iunie

04 Apr 2024 704

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 668

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 909

UPDATE. Judecarea amânată Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a exclude alianţa de la alegerile din 9 iunie

18 Mar 2024 571

Firme Constanța Unde se află noul sediu al Digital Charms SRL

06 Mar 2024 486

Ecaterina Caceandone a preluat în totalitate firma Seti Edukart SRL din Constanța

05 Mar 2024 716

O firmă de construcții din Ovidiu s-a mutat în stațiunea Mamaia, județul Constanța

02 Mar 2024 695

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 453

În locul lui Mihai Stanciu Iată ce avere are Veronica Jalbă, noul șef al Parchetului Judecătoriei Constanța (DOCUMENTE)

28 Feb 2024 965