In memoriam George Văsii, arhitectul născut la Constanța și atras de religie

 
George Văsii s-a născut la Constanța, într-o zi de 23 iunie 1935, în familia lui Petre și a Victoriei.
 
El și cu familia sa s-au stabilit la București în anul 1941.
 
Primii ani de școală i-a făcut la Școala Germană Arhiepiscopală Sf. Andrei.
 
În anul 1949, părinții săi au devenit ctitori ai Mănăstirii Tudor Vladimirescu din Galați. George Văsii a petrecut o lună acolo în vacanță și două luni la Mănăstirea de călugări Slatina (Fălticeni), iar astfel, a decis ca după examenul de bacalaureat să urmeze teologia.
 
În anul 1953, însă, după vizitarea unei expoziții de proiecte ale studenților arhitecți, George Văsii s-a hotărât să se înscrie la arhitectură și încă din primele două luni de cursuri, s-a arătat fascinat de geniul arhitecturii vechii Elade și rafinamentul esteticienilor greci din epoca lui Pericle. În același timp, era nelipsit de la Mănăstirea Antim și Ateneu.
 
Pe 13 iunie 1958, la finele anului 5 de facultate, când era cu o echipă formată din cinci studenți care lucrau la releveul picturii exterioare a Mănăstirii Moldovița, George Văsii a fost arestat chiar în incinta acesteia.
 
După anchetă, pe 8 noiembrie 1958, el și cu alți patru studenți (Rădulescu Nicolaie, Mihăilescu Emil, Mironescu Șerban și Pistol Dan) au fons condamnați timp de opt ani la muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale – activitate mistic dușmănoasă”. Văsii și ceilalți studenți au fost incluși în „Lotul celor 16” numit Rugul Aprins.
 
În decursul anilor de închisoare, constănțeanul a fost mutat la Jilava, Gherla, Balta Brăilei (Stoienești), Salcia, Grădina, Bandoiu.
 
În anul 1964, după eliberare, George Văsii s-a angajat la I.P.C.T ca tehnician, realizând câteva proiecte precum o cantină la Caracal sau un cinematograf de 700 de locuri la Piatra Neamț.
 
În perioada 1967 – 1969, el a fost angajat al Institutului de Proiectări Căi Ferate. Ocupa funcția de arhi – proiectant CED (centralizări electrodinamice) linii electrificate: București – Bacău, București – Găiești – Pitești.
 
Tot atunci și-a început activitatea de scriitor, semnând lucrări mistice/spirituale, precum: „Din tainele Universului spiritual negativ” (1982), „LIGURDA” (1975), „Sensul celor trei munți” (1976) și lucrarea sa de vârf „Nunțile necesare” (1980). El a mai scris volumele de poezii „Cântecul singurătății albastre”, „Inmuri”, „Poemele Gnozei”, „Canon la crin”.
 
După ce a plecat de la Institutul de Proiectări Căi Ferate, la chemarea Patriarhului Justinian, George Văsii a lucrat timp de aproape opt ani ca arhitect titular pentru Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor. Activitatea sa a însemnat restaurarea integrală a Mănăstirilor Pasărea și Suzana și parțială a Mănăstirilor Zamfira și Cernica. George Văsii a mai restaurat Biserica Sfântul Gheorghe Grivița și a instalat monumentul de piatră de la Mănăstirea Peștera Ialomicioarei.
 
A lucrat și în străinătate (Germania) între 1971 – 1972.
 
În anul 1973 s-a întors în țară și a lucrat la I.P.C.M. ca arhitect proiectant gradul II Sistematizări și a făcut fabrica de vagoane din Turnu Severin și cea din Caracal.
 
În 1976 a proiectat o imensă investiție privind cuplarea unei fabrici de mașini agricole și a unei turnătorii de fontă de 40.000 t/an.
 
În 1977 a fost scos la pensie pe caz de boală.
 
George Văsii devenea în anul 1996 diplomat arhitect în Registrul Național al Arhitecților.
 
El a murit la vârsta de 66 de ani, pe 11 septembrie 2001. A fost înmormântat pe 14 septembrie, la Brăila.
 
Sursă text: wikipedia
 
Citește și: