Cultura

In memoriam Încă un an fără Ionel Mătăsăreanu. Al treilea...

Au trecut trei ani de când s-a stins „domnul Ionel“, pictorul boem îndrăgostit de mare, de vioară şi de poezia lui Eminescu, care recita psalmi şi făcuse din Biblie cartea sa de căpătâi. Trei ani de când Ionel Mătăsăreanu, un suflet prea mare şi frumos pentru o prea lume mică şi meschină, greu de înţeles de cei mulţi şi... simpli, a păşit Dincolo. Discret, aşa cum trăise.
 
S-a stins în tăcere, într-o zi rece de ianuarie, la aproape 86 de ani, pe care i-ar fi împlinit în acel an, pe 23 martie. A fost descoperit fără suflare pe 10 ianuarie 2015, în modestul său apartament situat pe bulevardul Elisabeta, în apropiere de mare, de statuia lui Eminescu şi de Cazino, locuinţă pe care o transformase în atelier.
 
Acolo se simţea cel mai bine, în apartamentul-atelier, mobilat cu tablouri, şevalete, pensule, culori, o biblie, o vioară. Comorile sale de suflet... De mai mult nici nu avea nevoie, aşa cum nu a avut nevoie nici de pensia specială care i s-ar fi cuvenit în calitate de membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa, întrucât cea mai de preţ avuţie o purta în suflet. Ţinea foarte mult la tablourile lui, de care nu dorea să se despartă, dar când se întâmpla acest lucru, fie le dăruia, fie la vindea mai pe nimic, iar de generozitatea şi nobleţea sa sufletească au profitat mulţi.
 
Subiectul preferat al lui Ionel Mătăsăreanu era marea, în diverse ipostaze, calmă, aparent liniştită, învolburată. Îi plăceau şi subiectele cu tematică religioasă, pe care le aborda însă mai rar. În 2014, constănţenii au avut privilegiul să-i admire, la Muzeul de Artă din Constanţa, o parte dintre lucrările păstrate în atelier, în cadrul unei expoziţii personale cu caracter retrospectiv: „Ţărmuri însorite“. Era prima expoziţie personală după o absenţă de 13 ani şi fusese deschisă pe 15 ianuarie, de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, care devenise şi Zi a Culturii Naţionale. Cu acel prilej, Ionel Mătăsăreanu, cetăţean de onoare al Constanţei din 2002, a primit Medalia de Aur a oraşului. Momentul l-a emoţionat peste măsură.
 
La un an de la trecerea sa la cele veşnice, în februarie 2016 a fost organizată, tot la Muzeul de Artă, o expoziţie cu vânzare - la iniţiativa moştenitorilor săi - cu ultimele lucrări ale maestrului Ionel Mătăsăreanu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

Doi ani fără pictorul Ionel Mătăsăreanu!

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi ani fără pictorul Ionel Mătăsăreanu!

10 Jan 2017 1177

Vernisaj la Muzeul de Artă Constanţa „Să ne amintim de Ionel Mătăsăreanu şi de originalitatea sa!“ (galerie foto)

19 Feb 2016 1933

Un an de la moartea pictorului Ionel Mătăsăreanu. Primăria a uitat promisiunea făcută

11 Jan 2016 1772

Fotografii inedite cu pictorul Ionel Mătăsăreanu (galerie foto)

21 Jan 2015 1253

Primul contact cu Ionel Mătăsăreanu „Un frumos răsărit de soare la mare pe care acum îl privesc în fiecare zi”

15 Jan 2015 2690

Constanţa nu-şi îngroapă cetăţenii de onoare Pictorul Ionel Mătăsăreanu, care “a trăit doar pentru arta sa”, condus pe ultimul drum

14 Jan 2015 2698

Ionel Mătăsăreanu, condus pe ultimul drum de pictori şi prieteni (galerie foto)

13 Jan 2015 1202

UPDATE. Lacrimi de durere Pictorul Ionel Mătăsăreanu va fi condus astăzi pe ultimul drum (galerie foto)

13 Jan 2015 1132

Tristeţe. A murit un ARTIST Ionel Mătăsăreanu a trecut la îngeri (galerie foto)

11 Jan 2015 3842

Acum este la ÎNGERI Interviu cu Ionel Mătăsăreanu

10 Jan 2015 1645

DOLIU în ARTA din Constanţa. A murit pictorul Ionel Mătăsăreanu

10 Jan 2015 1998

Sute de constănţeni, prezenţi la vernisajul “Ţărmuri însorite” Doina Păuleanu - “Ionel Mătăsăreanu este omul care, de-a lungul întregii sale vieţi, nu a avut alt crez decât pictura” (galerie foto)

15 Jan 2014 3528

“Ţărmuri însorite” - astăzi, la Muzeul de Artă Constanţa Ionel Mătăsăreanu expune pentru prima dată după mai bine de un deceniu

14 Jan 2014 1845