LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

Muzeul „Ion Jalea” găzduiește, azi, 28 martie 2024, vernisajul expoziției de fotografie „Praguri” a artistei Iris Maria Tușa. 

Expoziția este curatoriată de Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța, artist visual și conferențiar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, Ioana Predescu, șef de secție la Muzeul de Artă din Constanța și Anca Coller, artist vizual și lector în cadrul Departamentului de Grafică al UNARTE. Evenimentul este organizat în colaborare cu Rețeaua Universităților de la Marea Neagră.

Expoziția este o trecere a pragurilor din exteriorul arid al Dobrogei în exteriorul amintirilor. Am început să fotografiez din 2016 în Dobrogea. Drumurile m-au adus înapoi în locurile unde am călătorit. Cu fetele din poze am stabilit relații, pe unele le-am văzut cum cresc, am rezonat cu ele. Desigur vor mai urma și alte proiecte, fie cu Dobrogea, fie cu alte locuri prin  care am călătorit!", a declarat Maria Iris Tușa.

UPDATE 1 

"Suntem invitaţi să parcurgem aproape un traseu iniţiatic, pentru că tot ce a reuşit să surprindă este legat de Dobrogea, dar are o universalitate prezentă în fiecare imagine. Este un fel de conectare a noastră la univers, privit prin prisma unui copil şi această perspectivă a copilăriei, de fapt, o să ne aducă acea modalitate de a privi lumea fără să o judecăm şi în schimb, să fim tot timpul pregătiţi să ne mirăm la orice detaliu, la orice textură, la orice pată de culoare şi chiar toate peisajele acelea care ar putea să pară, uneori, copleşitoare sau aride, devin loc de joacă.

Iris a pus foare mult suflet în ceea ce a făcut și surprins în poze. Veți vedea că vom parcurge un traseu inițiatic. Vom vedea în pozele făcute de Iris cum toți opii se detașează de realitate și evadeză în tărâmul jocului și al poveștilor. Nu întotdeauna ceea ce vedem este real, ci va fi transformat în interiorul nostru," a spus Anca Coller. 

UPDATE 2

"Mulțumesc că m-ați primit aici și că ați trecut pragul acestei expoziții. Privim o singură dată în viață, în copilărie.  Restul sunt amintiri. Practic, drumurile mele către Dobrogea sunt nişte căutări ale acelor amintiri din copilărie. Sunt diverse praguri pe care le-am trecut călătorind aici, de la exteriorul acela arid pe care îl ştiţi cu toţii, la interiorul bogat al caselor, bogat cromatic, şi explorat, al copiilor care locuiesc în aceste case. Am arătat exteriorul acela arid, dar şi jocul copiilor, care animă foarte frumos zonele acestea. Este şi un prag psihologic, dar şi o întoarcere la sine" a mai adăugat Iris Maria Tușa.

UPDATE 3

"Cred că Iris aduce o completare la simbolul încleștării pietrei, iar copiii să treacă peste aceste praguri" a punctat Eden Mamut, de la Rețeaua Universităților de la Marea Neagră. 




„Praguri” își propune să reconstituie perspectivele care explorează amintirilele legate de copilărie

Expoziția „Praguri” este un portret vizual care explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei - ale Dobrogei și va cuprinde fotografii expuse pentru prima dată. 

Pentru Iris Maria Tușa, rădăcinile din zona Dobrogei sunt importante, reprezentând o legătură și o cheie a interesului. Ca mulți alții, familia artistului a emigrat din Constantinopol în Dobrogea în primul deceniu al secolului al XIX-lea.

Deși vechiul mediu cultural și multietnic al acestor sate a fost degradat de deceniile de comunism și derivații socio-economice, ele încă vorbesc autoarei, având puterea de a declanșa emoții și amintiri intense.



„Praguri” își propune să reconstituie perspective care explorează elemente din amintirile legate de copilărie ale autoarei, fiecare perspectivă reprezentând un prag: de la exterior la interiorul caselor, de la singurătatea și austeritatea mediului înconjurător la însuflețirea lui de jocurile captivante ale copiilor, de la simple imagini care evocă satele într-un mod obiectiv, la cele mai personale și intime amintiri.

Iris Maria Tușa este în prezent masterand în fotografie la Universitatea „Falmouth” din Marea Britanie, având ca profesor îndrumător pentru proiectul „Praguri” pe Wendy McMurdo, specializată în fotografie și digital media, desemnată câștigătoare a premiului „Hundred Heroines”, premiu creat de Royal Photographic Society.



Expoziția „Praguri” este deschisă publicului iubitor de artă în perioada 28 martie – 14 aprilie 2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00–17.00.






Citește și:

Expoziția itinerantă „Tot ce ai văzut se va împlini“ de Andrei Gamarț ajunge la Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.