Mănăstirea „Trei Ierarhi'' din Iași ar putea fi inclusă pe lista UNESCO

  • Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a anunţat, vineri, 19 noiembrie, că Mănăstirea „Trei Ierarhi'' are mari şanse să fie inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Edilul a menționat că a semnat un protocol de colaborare managerul Institutului Naţional al Patrimoniului în vederea realizării acestui demers. 

Documentul a fost aprobat în cadrul şedinţei din 31 august, de către membri Consiliului Local al municipiului Iași, potrivit AGERPRES.

„Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de trei ani şi are drept scop inventarierea şi protejarea patrimoniului cultural din municipiul Iaşi, cu accent pe elaborarea unui dosar de nominalizare a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' în lista UNESCO.

Pentru reuşita acestei iniţiative este necesar ca părţile implicate să elaboreze studii şi cercetări specifice, un prim pas reprezentându-l întocmirea, avizarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism pentru centrul istoric al Iaşiului.

De asemenea, acordul presupune dezvoltarea de proiecte de cercetare aplicată, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, cum este şi Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi'.

Primăria municipiului Iaşi va asigura fondurile necesare pentru activităţile desfăşurate în cadrul protocolului şi care nu pot fi susţinute prin personalul propriu al părţilor, va finanţa sau cofinanţa realizarea unor proiecte de conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice aflate în administrare", a arătat Mihai Chirica.


Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi" a fost inclusă, la jumătatea anului 2019, în Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Sursă foto: Facebook.com/ Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi - Lorenzo Colovini 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine a fost Sfântul Ierarh Dosoftei și pentru care fapte a fost trecut în calendarul creștin-ortodox

13 Dec 2014 2591