Nawrez-ul, marcat cu fast la Medgidia de UDTTMR Sosirea primăverii, moment de sărbătoare pentru tătarii turco-musulmani (galerie foto)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul mai multor filiale, o serie de activităţi. Acestea au fost dedicate Nawrez-ului, o sărbătoare care vine odată cu noul an astrologic şi zodiacal, adică la 21 martie, momentul echinocţiului de primăvară. Este o sărbătoare foarte veche a lumii tătare, în care se celebrează Anul Nou (din persană - „nev“: nou, „ruz“: an) şi sosirea primăverii.

Cea mai ampla manifestare dedicată Nawrez-ului a avut loc la Medgidia, unde UDTTMR a pregătit numeroase surprize şi un bogat program artistic. Pe scenă au urcat copiii de la şcoala comunitară a UDTTMR, ansamblul Mini-Karasu şi corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România. Aproximativ 350 de spectatori au urmărit cu emoţie scenetele şi recitalurile de poezie în limba tătară, dansurile tătăreşti, precum şi tradiţionalul colind specific Nawrez-ului. Sărbătoarea din acest an a marcat şi o premieră: prima evoluţie în faţa publicului a unui cor format din membre ale Organizaţiei de Femei a UDTTMR Medgidia, care au dat viaţă melodiilor scrise de Gevat Raşid.

Printre invitaţii serbării Nawrez-ului de la Medgidia s-au numărat subprefecţii judeţului Constanţa, Ersun Anefi şi Levent Accoium, primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, directorul Colegiului „Kemal Atatürk“ din Medgidia, Accan Mologani, secretarul general al TIAD Dobrogea, Atilla Baykara, precum şi subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Aledin Amet, şi deputatul UDTTMR, Varol Amet.
La finalul manifestării, oaspeţii au primit câte un ghiveci cu grâu încolţit, simbol al bogăţiei, dar şi tradiţionalele ouă vopsite. O veche tradiţie spune că nu vine primăvara până ce nu cade pe pământ coaja ouălor vopsite de Nawrez.

„Ca în fiecare an, UDTTMR a marcat Nawrez-ul printr-o serie de activităţi organizate la nivelul filialelor. Sub coordonarea profesorilor care predau la Școala Comunitară din cadrul filialelor, copiii care frecventează cursurile au pregătit scenete, poezii, cântece şi dansuri, toate menite a ne aminti pe de o parte de venirea primăverii şi de tradiţiile specifice acestei sărbători, iar pe de altă parte, de a ne promova limba maternă. Este îmbucurător să vedem că, de la an la an, tot mai mulţi copii tătari vin la uniune să deprindă tainele limbii tătare şi să cunoască obiceiurile din strămoşi. Este singurul mod în care ne putem păstra identitatea şi putem duce mai departe moştenirea culturală şi identitară pe care ne-au transmis-o înaintaşii noştri“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Varol Amet, deputatul UDTTMR, mesaj de felicitare celor care sărbătoresc NAWREZ-UL

21 Mar 2021 5643

UDTTMR a organizat un adevărat spectacol cu ocazia Nawrez-ului, la Constanţa (galerie foto + video)

28 Mar 2016 3137

Dansuri tradiționale şi colinde. Nawrez, sărbătoarea care anunţă venirea primăverii în lumea turcică, marcată de UDTTMR (galerie foto)

21 Mar 2016 4375

Duminică-alegeri în Kazahstan. Cine participă de la Constanța ca observator

17 Mar 2016 3155

Sărbătoarea venirii primăverii, Nawrez, recunoscută legal. Un succes al minorităţii tătare turco-musulmane din Dobrogea

23 Sep 2015 2562

Comunicat Nawrez UDTTMR - 22 Martie 2015

22 Mar 2015 2035

UDTTMR a celebrat Nawrez-ul, sărbătoarea sosirii primăverii (galerie foto)

22 Mar 2015 1923

UDTTMR Medgidia organizează Sărbătoarea Primăverii

20 Mar 2015 2273