Originar din Constanța Vasile Fati, 79 de ani de la nașterea poetului și ziaristului

  • Pe 13 octombrie, Vasile Fati ar fi împlinit 79 de ani
  • El a fost ziarist la diverse publicații din Constanța
  • A cochetat și cu poezia, debutând ca poet în anul 1961, în „Luceafărul”
 
Vasile – Petre Fati este originar din Constanța, oraș unde s-a născut la data de 13 octombrie 1944.
 
El a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din orașul natal, iar apoi a studiat la Facultatea de Filologie a Institutului de Învățământ Superior.
 
De asemenea, Vasile Fati s-a înscris și la Universitatea București, urmând filosofia, terminată în 1973.
 
Pentru Vasile Fati a urmat o carieră de profesor și de cercetător la Casa Creației Populare Dobrogea.
 
El a fost ziarist la diverse publicații din Constanța. După Revoluție, el a lucrat la cotidianul „Azi”.
 
A cochetat și cu poezia, debutând ca poet în anul 1961, în „Luceafărul”.
 
De-a lungul timpului, Vasile Fati a colaborat cu: „Tribuna”, „Dobrogea nouă”, „România literară”, „Contemporanul”, „Tomis”, „Gazeta literară”, „Steaua”.
 
El a scris și critică literară.

 
Este cuprins în diverse antologii de poezie.
 

Vasile Fati este autorul volumelor: „Floare de leandru” (București, Editura pentru Literatură, 1967), „Vedere la amiază” (București, Editura „Eminescu”, 1975); „Cum am crescut un zmeu” (București, Editura „Ion Creangă”, 1976); „Fragi de noiembrie” (București, Editura „Cartea Românească”, 1978); „Paradisul de fier” (București, editura „Cartea Românească”, 1980); „Barcă de vânzare” (București, Editura „Eminescu”, 1980); „Portocale pentru eschimoși” (București, 1983); „Amănuntele” (București, Editura „Cartea Românească”, 1984); „Domnișoara și spiridușii” (Cluj – Napoca, Editura „Dacia”, 1985); „Peripeții de vacanță” (București, Editura Sport – Turism”, 1986); „Un om în câmp” (București, Editura „Cartea Românească”, 1989); „O doamnă la marginea orașului” (București, Editura „Eminescu”, 1990); „Fotografii cu un câine lup” (București, 1996); „Un om fără importanță” (București, Editura „Eminescu”, 1997); „Copilul tuns zero” (Constanța, Editura „Pontica”, 1992).
 
Vasile Fati a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
 
Datorită muncii sale, el a fost premiat de Asociația Scriitorilor din București, în anii 1980 și 1985.
 
El a încetat din viață într-o zi de 10 noiembrie 1996.
 
Sursă text: dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:
Originar din Constanța Horia Nițulescu și destinul neîmplinit al scriitorului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.