Originară din Tulcea Lucia Borș, personalitatea literară al cărei deces a fost datat pe 17 iulie, dar înregistrat patru luni mai târziu

Foto: Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea
  • Lucia Borș – Bucuța a venit pe lume la Tulcea, în ziua de 1 septembrie 1895
  • Debutul literar a avut loc în anul 1936, când publica biografia romanțată „Doamna Elena Cuza”. Pentru această creație, ea a primit premiul „Femina”, în anul 1940
  • Lucia Borș a murit în anul 1894, la București, la vârsta de 89 de ani. Actul de deces este datat în ziua de 17 iulie 1984, dar înregistrarea a fost făcută la data de 29 noiembrie 1984
 
Lucia Borș – Bucuța a venit pe lume la Tulcea, în ziua de 1 septembrie 1895.
 
A fost fiica lui Ștefan Borș – inginer și a Mariei Borș – institutoare.
 
Lucia Borș a absolvit, în anul 1911, Școala Secundară gradul I de Fete din Tulcea. Profesoară de română i-a fost Ecaterina Luca.
 
După cum se arată în volumul monografic al Liceului de Fete „Principesa Ileana”, Lucia Borș a avut parte de o întâmplare nefericită ce i-a afectat definitiv mâna dreaptă, ce a avut loc în timpul cursurilor, când scria la lumina lămpii cu petrol.
 
Viitoarea scriitoare a finalizat ciclul liceal și ciclul universitar la București.
 
Ea a predat apoi istoria la școala secundară din Tulcea, din 1920 până în 1923. A fost colegă de cancelarie cu preotul I.V. Corcea și prof. Christian N. Tapu.
 
Mutată la București, Lucia Borș preda pedagogia și și filosofia la Școala Domnească „Elena Doamna”.
 
Ea a înființat primul laborator psihotehnic din țară, ce avea să devină în viitor Institutul de Orientare Profesională.

 
De numele ei se leagă și inițiativa de organizare a Liceului sanitar „Xenocrat”, fiind și prima directoare a instituției.
 

Debutul literar a avut loc în anul 1936, când publica biografia romanțată „Doamna Elena Cuza”. Pentru această creație, ea a primit premiul „Femina”, în anul 1940.
 
A mai avut colaborări cu: „Tribuna școlii”, „Universul”, „Boabe de grâu”, „Cronica”, „Echinox”.
 
Lucia Borș a scris schițe, poezii, nuvele, romane, piese de teatru, monografii.
 
Ea a fost soția scriitorului Emanoil Bucuța, ale cărui manuscrise le-a valorificat.
 
Redăm câteva titluri ale volumelor scrise de Lucia Borș: „Maria Cantemir” – biografie romanțată, București, editura Națională, 1940; „Zamfira – fiica lui Moise-voievod” – roman, București, editura „Eminescu”, 1971; „Biblioteca V.A. Urechia din Galați” – monografie, 1938; „Noapte lupilor” – piesă de teatru.
 
Lucia Borș a murit în anul 1894, la București, la vârsta de 89 de ani. Actul de deces este datat în ziua de 17 iulie 1984, dar înregistrarea a fost făcută la data de 29 noiembrie 1984.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene vol IV, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea
 
Citește și:
In memoriam Emanoil Bucuța, scriitor ce a relevat activitatea publicistică din Dobrogea, în contextul revenirii regiunii pe teritoriu românesc
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.