Originară din Tulcea Poeta Tania Nicolescu, în prag de aniversare

  • Duminică, 26 noiembrie 2023, poeta Tania Nicolescu împlinește 72 de ani
  • Debutul literar s-a produs în anul 2005, în paginile revistei „Tulcea Express”, an 2, nr. 9


Poeta Tania Nicolescu s-a născut într-o zi de 26 noiembrie 1951, la Tulcea.


Ea și-a terminat studiile superioare la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București.


Debutul literar s-a produs în anul 2005, în paginile revistei „Tulcea Express”, an 2, nr. 9.


Ulterior, Tania Nicolescu a colaborat cu revistele „Steaua Dobrogei”, „Boema”, „Visul”.


În anul 2010 a început să lucreze permanent la revista „Boema”, unde a publicat poeme, interviuri și cronici literare.


Pe parcurs, ea și-a dezvoltat pasiunea pentru scrierea de poeme Haiku.


În anul 2011, Tania Nicolescu și-a lansat volumul de versuri „Brotacii din lună”, în cadrul Festivalului Național de Haiku, organizat sub genericul „Haiku în educație”, de Societatea de Haiku în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța. Festivalul s-a desfășurat la malul mării, în perioada 27 – 28 mai 2011.


Alte volume publicate de poetă sunt: „Drumul spre soare” (Cluj – Napoca, Editura „Eikon”, 2007), „Pulsar” (Galați, Editura online „Semănătorul”, 2009), „Caii de foc” (Galați, Editura Info – Rap Art, 2010), „Anno Lucis” (București, Editura „Princeps”, 2011), „Puzzle” (Târgoviște, Editura „Singur”, 2011).


Tania Nicolescu a participat și obținut premii la mai multe concursuri precum: Concursul de literatură inițiat de revista „Visul” – premiul I, 2010; Concursul Național de Proză scurtă – premiul II „Pavel Dan”, Cluj, 2011; Concursul Internațional de poezie pentru Românii din întreaga lume – mențiune specială, 2012.


Citește și:

Originar din Tulcea Scriitorul Mircea Casimcea își serbează a 87-a zi de naștere

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.