Personalități Constanța Dragoș Alexandrescu, întruchiparea talentului muzical moștenit și cultivat

  • Dragoș Alexandrescu s-a născut în Constanța, în ziua de 16 ianuarie 1927
  • A fost fiul lui Aur și Moldova Alexandrescu, de la ei moștenind talentul și înclinația către muzică
  • Începând cu 1963, Dragoș Alexandrescu a fondat și condus Cenaclul Muzical din Constanța, colaborând cu Emanoil Frusinescu și Dem Diaconescu
  • Repertoriul său cuprinde compoziții de muzică vocal – simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală (voce și pian)
 
Dragoș Alexandrescu s-a născut în Constanța, în ziua de 16 ianuarie 1927.
 
A fost fiul lui Aur și Moldova Alexandrescu, de la ei moștenind talentul și înclinația către muzică.
 
Familia lui Dragoș Alexandrescu era cunoscută în lumea muzicală de la malul mării, prin susținerea unor concerte publice și de cameră și prin participarea la cercul literar condus de profesorul și poetul Grigore Sălceanu.
 
Tatăl lui, Aur Alexandrescu dădea lecții de vioară, iar două dintre personalitățile notabile în domeniu, Garabet Avachian și Varujan Cozîghian, s-au numărat printre elevii lui.
 
Moldova Alexandrescu, mama, era pianistă și soprană.
 
În anul 1931, pe când avea doar patru ani, Dragoș Alexandrescu a luat primele lecții muzicale, în orașul natal. Profesoară i-a fost Natalia Margarity – Funduca. El a parcurs studiile muzicale vreme de un deceniu.
 
Dragoș Alexandrescu a învățat la Liceul „Mircea cel Bătrân” Constanța, iar după absolvire a plecat la București, urmând Conservatorul, în perioada 1948 – 1954.
 
Ca profesori i-a avut pe: George Breazul (teorie și solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Alfred Mendelsohn (contrapunct, compoziție), Teodor Rogalski (orchestrație), Zeno Vancea și Adriana Sachelarie (istoria muzicii), Harry Brauner și Tiberiu Alexandru (folclor), Irina Lăzărescu și Eugenia Ionescu (pian), Ion Ghica și Paul Jelescu (citire de partituri).

 
Lucrarea lui de absolvire a fost, sugestiv, simfonia „Dobrogea”.
 

Deoarece a absolvit și Seminarul „Nifon Mitropolitul”, el a devenit dirijor al corului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Constanța, precum și psalt și dirijor al corului Bisericii „Parcul Domeniilor” din București.
 
Pe deasupra, constănțeanul a fost, pe rând, preparator, asistent, lector, conferențiar, și profesor la Catedra de teorie și solfegiu la Conservatorul din București.
 
Începând cu 1963, Dragoș Alexandrescu a fondat și condus Cenaclul Muzical din Constanța, colaborând cu Emanoil Frusinescu și Dem Diaconescu. Activitatea cenaclului a încetat în 1989.
 
Regretatul muzicolog a scris aticole în revista „Muzica”, a susținut conferințe și comunicări științifice, iar în lucrările sale apar în mod des motive dobrogene precum: poemul simfonic „Adamclisi”, „muzica de cameră „Bairamdede”, muzica corală „Sârba de la Oltina” și „Legenda” pentru corul de femei de la Cobadin.
 
În 2004, a fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor din România, organizație în care a intrat în 1990.
 
Repertoriul său cuprinde compoziții de muzică vocal – simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală (voce și pian).
 
El a elaborat următoarele lucrări didactice: „Elemente constitutive ale muzicii” (1965; în colaborare cu Ion Vicol); „100 solfegii”; „400 dictate muzicale”; „Teoria muzicii”; „Intonația ehurilor neo-bizantine”; „Muzica de tradiție bizantină în școala muzicală românească contemporană”; „Cântarea fericirilor în creația corală a compozitorilor români”; „Dialogul muzical în Liturghia ortodoxă”.
 
Dragoș Alexandrescu a plecat dintre noi în anul 2014, pe 7 martie.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:
Dragoș Alexandrescu. Marele dirijor și compozitor al Dobrogei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Personalități Constanța Câimet Memet, o carieră începută ca pedagog la Movilița și continuată în lumea muzicii

31 May 2023 1347

Percheziții în Constanța! Video Un tânăr arestat preventiv. Alți doi arestați la domiciliu. Date din ancheta DIICOT

27 Mar 2021 3878

19 iunie 1820 Se năștea meseria de dirijor. Celebrii dirijori dobrogeni care ne-au părăsit (video)

19 Jun 2020 2535

Dragoș Alexandrescu. Marele dirijor și compozitor al Dobrogei

16 Jan 2019 2936

#citeşteDobrogea 94 de ani de la naşterea marelui compozitor dobrogean Dragoş Alexandrescu

16 Jan 2018 2825

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Dragoş Alexandrescu (galerie foto)

19 Dec 2017 43302

Dragoş Neamu a devenit consilier al ministrului Culturii pentru muzee

23 Jan 2016 2838

Constanţa de odinioară Casa Muzicii - povestea unei dinastii de muzicieni (galerie foto)

15 Dec 2015 7229