Prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic epidemiolog SCBI Primul om din Constanța care s-a vaccinat împlinește astăzi 70 de ani

  •  A fost rector al Facultății „Ovidius“ din Constanța și director general al Spitalului Clinic Municipal Constanța.
  • La vârsta de 70 de ani este în prima linie la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
Profesorul universitar doctor Sorin Rugină s-a născut pe data de 3 iulie 1951, la Brașov. În anul 1977 a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davilă“ din București. În perioada 1993 -1995 a fost cadru didactic asociat. Încă din 1982 este medic specialist boli infecțioase și epidemiologie.

Ajunge director general al Spitalului Clinic Municipal Constanța în 1997 și rămâne la conducere până în anul 2001. A îndeplinit funcția de șef de lucrări și disciplină de boli infecțioase și epidemiologie între anii 1995 -2004.

Din anul 2004 este conferențiar universitar disciplina de boli infecțioase și epidemiologie, îndeplinind totodată funcția de director general al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța până în anul 2006. Urmând să devină manager al aceluiași spital până în 2009.

A fost rector al Universității „Ovidius“ Constanța din anul 2016 până în anul 2020. În prezent se află pe ”frontul de luptă” de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
 
Primul constănțean care s-a vaccinat împotriva COVID-19
 
Profesorul universitar doctor Sorin Rugină a deschis campania de vaccinare din Constanța, fiind prima persoană care s-a vaccinat. Colegii săi s-au adunat în jurul lui, iar la final l-au aplaudat.
„Pare un experiment, dar nu avem ce face. Este o situație în care nu e obligatorie vaccinarea dar vaccinându-ne în număr mare oprim melanjul între tulpini“, a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină într-un interviu oferit pentru ziuaconstanta.ro.

 

S-a clasat în top 3 cei mai bine plătiți rectori universitari din România


Conform unui studiu realizat de portalul de recrutare online ejobs.ro în anul 2015, profesorul universitar doctor Sorin Rugină a fost clasat pe locul doi în topul celor mai bine plătiți rectori din țara noastră. În declarația sa de avere se arata că a încasat suma de 9.100 de euro lunar, însă nu menționează dacă venitul a fost brut sau net. A încasat două venituri anuale, unul din funcția de rector al Universității „Ovidius“ Constanța (circa 175.000 de lei), iar cel de-al doilea cec i-a venit din funcția de șef de secție al Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța (peste 45.000 de lei). Pe lângă aceste venituri, Sorin Rugină a mai primit suma de aproape 60.700 de euro din partea mai multor companii farmaceutice pentru diverse studii clinice și conferințe la care a participat.
 

Citește și:

Universitatea „Ovidius“ din Constanța: Sorin Rugină, al doilea cel mai bine plătit rector din România (document)

 
Interviu acordat ZIUA de Constanța: Prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universității „Ovidius“ - „Dacă vom respecta deciziile autorităților, vom trece peste acest moment greu“

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic epidemiolog SCBI „Vin turiștii. La Constanța se impune creșterea ritmului de vaccinare prin suplimentarea dozelor alocate”

05 Mar 2021 2654

ZIUA LIVE Prof. univ. dr. Sorin Rugină, despre valul trei al pandemiei - „Problema este că ne-am relaxat, mai ales la portul măștii”

04 Mar 2021 1284

Medicul infecționist, Sorin Rugină vine la ZIUA Live. Va fi un al treilea val de Coronavirus?

03 Mar 2021 2195

Constanța Cadrele medicale imunizate în etapa zero vor primi a doua doză de vaccin începând de duminică

16 Jan 2021 1847

Doctorul Sorin Rugină, primul constănțean vaccinat împotriva COVID-19

27 Dec 2020 2351

Constanța 60 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase se vaccineaza împotriva COVID-19

27 Dec 2020 1638

#DobrogeaDigitală Ioan Popișteanu în istoria Universității „Ovidius” și în memoria rectorilor

19 Nov 2020 2527

A venit Ordinul de numire a noului rector al Universității Ovidius Constanța. Dr. Iliescu preia funcția

07 Jul 2020 1611

Ales din primul tur cu o covârșitoare majoritate, de aproape 80% Dr. Dan Marcel Iliescu este noul rector al Universității „Ovidius” din Constanța

25 Jun 2020 2635

Senatul Universității „Ovidius” Constanța a decis Campanie electorală on-line a celor trei candidați la funcția de rector. 24 iunie – ziua votului (documente)

10 Jun 2020 2469

Interviu acordat ZIUA de Constanța Prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universității „Ovidius“ - „Dacă vom respecta deciziile autorităților, vom trece peste acest moment greu“

08 Apr 2020 9057

Șapte persoane diagnosticate cu COVID-19 și cu boli cronice au decedat în România Sorin Rugină, medic epidemiolog - „Să avem conștiință civică și să ne izolăm la domiciliu“

24 Mar 2020 3957

Universitatea „Ovidius” aniversează trei decenii de la înființare. Mesajul rectorului

20 Mar 2020 2307

#DobrogeaAcademică Academicianul Dumitru Murariu a deschis, la Constanța, cursul național multidisciplinar „Inițiere în istoria și filosofia științei și tehnicii”

04 Mar 2020 2176

#sărbătoreşteDobrogea141 Conf. univ. dr. ing. Octavian Tărăbuţă, prof. univ. dr. Aurel Papari şi prof. univ. dr. Sorin Rugină, mesaje de Ziua Dobrogei

27 Nov 2019 3437