Sâmbătă, de la ora 18.30 „Crăiasa zăpezii” vă dă întâlnire la Teatrul „Oleg Danovski”

Spectacolul „Crăiasa zăpezii” a primit şase nominalizări la Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a IV-a, care va avea loc pe 18 decembrie, la Opera Naţională din Bucureşti. 
 
Se anunţă o seară de basm, sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, alături de Gretchen şi Karl, dar şi de frumoasa, dar glaciala Crăiasă a Zăpezii. Spectacolul de balet clasic, care are la bază celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, pe muzica lui Jean Sibelius şi Edvard Grieg, a avut premiera în luna iunie, la sfârşitul stagiunii 2015-2016. Rolurile celor doi buni prieteni Gretchen şi Karl vor fi interpretate de prim-soliştii Irina Ganea-Mihaiu şi Adrian Mihaiu, iar Crăiaza Zăpezii va fi întruchipată de Mayu Takahashi. Din distribuţie mai fac parte: Francesco de Benedictis, Jin Mizutani, Nozomi Miura, Ayaka Kishi, Amalia Mîndruţiu şi Ryan Brown. 
 
Spectacolul „Crăiasa zăpezii” a fost nominalizat la Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a IV-a, care va avea loc pe 18 decembrie, la Opera Naţională din Bucureşti, iar Horaţiu Cherecheş va concura la categoria „cel mai bun coregraf”. Pentru rolul Gretchen, Irina Ganea-Mihaiu a fost nominalizată la categoria „cea mai bună solistă de balet”, iar Adrian Mihaiu, este propus pentru titlul de „cel mai bun solist de balet”, pentru rolul Karl. Mai mult, scenografa Natalia Kornilova, care şi-a pus amprenta creativă asupra spectacolului „Crăiasa zăpezii”, a fost propusă la categoriile „cel mai bun decor” şi „cele mai bune costume”.
 
Constănţenii care doresc să petreacă o seară magică alături de aceste personaje de basm pot să-şi achiziţioneze bilete de la sediul Teatrului „Oleg Danovski”, la preţuri de 25, 30 şi 40 de lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sală. Elevii şi studenţii în grup organizat vor plăti 15 lei pe un bilet, iar pensionarii - 20 de lei. „Crăiasa zăpezii” reprezintă ultimul spectacol de balet al anului 2016, dar şi primul eveniment cu care Teatrul „Oleg Danovski” reia stagiunea în 2017.
 
Sursă foto: tnobconstanta.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea144 Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 1301

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" prezintă trei evenimente în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, Ediția a 48-a

14 Nov 2022 709

Ce evenimente au loc în această săptămână la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"

25 Oct 2022 803

SRL-ul afaceristului Florin Ghiță elaborează documentațiile pentru reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski, Constanța (DOCUMENTE)

18 Oct 2022 789

Ce surprize a pregătit Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" pentru acest final de săptămână

13 Oct 2022 710

Gala caritabilă Lions, 30 de ani de activitate în comunitatea de la malul mării

11 Oct 2022 393

Clădirea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța va fi reabilitată

05 Oct 2022 772

Ultimul eveniment al lunii septembrie 2022, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

26 Sep 2022 672

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, în doliu. Un cunoscut prim solist de operă s-a stins din viață

25 Sep 2022 1993

Debutul Stagiunii 2022-2023 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Evenimente în luna septembrie

12 Sep 2022 750

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă invită laUltima săptămână din Stagiunea estivală 2022!

08 Sep 2022 770

Stagiunea Estivală 2022 a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” pe ultima sută de metri!

05 Sep 2022 900

Abonați la contracte cu Primăria Constanța, ploieștenii de la Holiday D'Sign Consult SRL vor proiecta reamenajarea parcului de la Teatrul Danovski

28 Aug 2022 901

Stagiunea Estivală 2022 continuă Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă ultimele spectacole ale lunii august 2022

25 Aug 2022 867

Constanța Trei spectacole de înaltă ținută artistică, în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

17 Aug 2022 717