Ștefan Bezdechi, filologul pentru care viața și opera poetului latin Ovidiu au reprezentat miezul muncii sale

​

• Au trecut 137 de ani de la nașterea lui Ștefan Bezdechi
• A venit pe lume într-o familie de aromâni
• Activitatea sa a fost axată în mod special pe viața și opera poetului latin Ovidiu, pe care l-a tradus și despre care a scris în mai multe rânduri, cu pasiune și erudiție

„Împăratul Traian şi poetul Ovidiu au fost singurii romani de seamă, cari au venit în contact mai întins cu țara noastră. Dacă unul a intrat cu oştile sale neînvinse prin extremitatea vestică a Ţării, spre a aduce la ascultare pe semeţul crai Decebal, celuilalt i-a fost scris să-şi petreacă ultimii ani ai vieții sale în surghiun la extrernitatea răsăriteană a Dobrogei, în vechia Tomis.
Traian a intrat în patrimoniul tradiției şi legendei noastre; Ovidiu a rămas însă pe meleagurile noastre ca şi un necunoscut. Poporul şi legenda nu-l cunoaşte. Abia dacă doar cărturarii noştri au luat contact prin liceu cu opera lui. Azi el e scos chiar şi din licee, lucru care constitue, fireşte, o mare greşală. Pe vremuri elevii învățau hexametrul latin cu Metamorfozele ilustrului poet şi e caracteristic că avem nu mai puţin de trei ediţii ale Tristelor şi Scrisorilor din Pont în româneşte: I. Nădejde, O. Dem. Theodorescu şi acum în urmă (1921) Anghel Marinescu au căutat să pue la îndemâna liceanului român elegiile prin care delicatul bard din Sulmona îşi cânta nostalgia lui pe malul stâng al Pontului Euxin.

 
E curios că până azi n'avem încă o traducere completă a acestor armonioase elegii, pe care ar fi trebuit să ni le revendicărn de mult, ca unele ce sânt scrise pe pământul nostru. Să nădăjduim că viitorul apropiat va umple şi această regretabilă lacună. Câteva bucăţi au fost cu talent puse în versuri ronâneşti de către Hajdeu, St. Vârgollci şi I.U. Soricu. D. C. Brătescu a scris, pe vremuri, în Anuarul de Geografie un substanţial studiu despre «Dobrogea la Ovidiu», iar subsemnatul a tradus în întregime cele cinci cărţi din Tristia. - lată mai toată literatura românească referitoare la gingaşul poet sulmonez, care se văita aşa amarnic de gerul siberian al Scythiei Minor, siberian, căci pentru el Dobrogea era o adevărată Siberie. Nici că se poate comparaţie mai potrivită. Pentru el surghiunul la Tomis a fost un adevărat Pohod na Sibir. Dar ceea ce e mai interesant pentru cine are curiozitatea să răsfoiască opera lui anterioară exilului, e că poetul avea părerea aceasta despre Scitia noastră chiar înainte de a fi surghiunit în ceea ce, pentru locuitorii Romei, era marginea estică a pământului, Extremul Orient, cum am zice noi astăzi[...].
Pentru doritorii de a cunoaşte trecutul roman al acestei provincii, Ovidiu e cea mai veche şi cea mai prețioasă mărturie, căci în elegiile lui pontice sânt presărate atâtea ştiri despre pământul şi vechii locuitori ai litoralului stâng ar Marii Negre.
Aceste ţărmuri, pe care poetul roman Ie-a blestemat atât, sânt azi ţelul dorit al atâtor vilegiaturişti, cari vin aici să caute aer curat, soare şi sănătate. Dar cu această Tomis, în ultimii ani ai exilului, sfârşise prin a se împăca şi Ovidiu.
Azi, când malul stâng al Pontului începe să se acopere de vile luxoase şi să freamăte de neastâmpărata viaţă a urmaşilor, umbra străbunului Ovidiu nu se va mai fi simţind atât de singuratică.”