Tinerii din zona rurală a Dobrogei își pot înscrie localitatea în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2023 (Galerie foto)


  • Tineri, lucrători de tineret și reprezentanți ai autorităților publice din mediul rural, din județele Constanța, Tulcea, Bacău, Buzău și Prahova au participat la o întâlnire, Rural Youth Connect Event
 
În perioada 16-17 iunie 2022, Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța găzduiește activitățile din cadrul Proiectului Rural Youth Connect Event .
Similar, în oarecare măsură, cu competiția pentru Capitala culturală europeană, Programul European Youth Village/Satul European de Tineret, finanțat în cadrul Erasmus+,  vizează dezvoltarea și organizarea comunitară a tinerilor din mediul rural, prin dinamizarea populației tinere și a reprezentanților autorităților publice locale din aceste comunități, facilitând totodată consolidarea politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național și internațional.
Tinerii sunt informați și instruiți să depună programe care să răspundă unor nevoi, provocări și probleme de rezolvat, din comunitățile de care aparțin.
Anul acesta, titlul de Sat European de Tineret a fost acordat câte unui sat din trei județe ale României – Neamț, Iași și Sibiu.
Sperăm ca, după ce vor participa la instruiri și vor înțelege beneficiile acestei competiții, tinerii din zona rurală a Dobrogei să fie pregătiți pentru a participa și a câștiga pentru comunitatea în care trăiesc.
Prin participarea în program, tinerii din satele finaliste vor deveni mai conștienți de resursele de care dispun, mai vizibili și mai pregătiți să acționeze strategic, în direcția unei schimbări pe care și-o doresc la nivel local, național, european.
 
 
Citește și:
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța 100 de elevi au primit în premieră informații despre jocurile de baseball și softball (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 713

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1982

#Dobrogea145 Daniela Gurgu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Constanţa, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1825

UPDATE. Baschet Echipa națională feminină a României joacă la Constanța două meciuri oficiale

03 Nov 2023 1290

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța face angajări. Condițiile de îndeplinit

26 Oct 2023 1986

Activități sportive organizate la Constanța cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

26 May 2023 1222

Fosta handbalistă Elena Frîncu împlinește 70 de ani

13 Dec 2022 2426

Un SRL care aparține președintelui UDMR Constanța, coleg de partid al ministrului Sportului, a primit prin atribuire directă un contract de la DJST! (DOCUMENTE)

10 Dec 2022 2950

Constanța Proiectul „Șah în școală“ își derulează ultima etapă din acest an

28 Nov 2022 1838

#Dobrogea144 Ionuț Francisc Paloși, director executiv Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 1910

Ce post este vacant la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța

19 Jun 2022 1205

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța 100 de elevi au primit în premieră informații despre jocurile de baseball și softball (GALERIE FOTO)

05 Apr 2022 1963

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța premiază voluntarii anului 2021

08 Dec 2021 2505

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa angajează îngrijitor

10 Nov 2021 1427

Director executiv nou la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța

08 Oct 2021 5939