Universitarul Daniel Citirigă, despre „Tragedia dobrogeană de acum 100 de ani“, la TVR1

Naturalizat dobrogean, dar cu rădăcini în pământ ardelenesc, universitarul Daniel Valentin Citirigă, prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius“, a fost cooptat într-un ambițios proiect de televiziune dedicat Centenarului și intitulat chiar „Jurnal de Centenar“.
 
Realizatoarea acestui valoros document istoric - ce își propune să pună cap la cap însemnări, momente importante, menite a recompune și a recupera o pagină de istorie a acestui popor atât de încercat - este jurnalista Cristina Liberis, care intenționează să readucă în atenție ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acum 100 de ani.
 
Începând cu această săptămână, la TVR1, de luni până vineri, de la ora 19.30, timp de aproximativ cinci minute, „Jurnal de Centenar“ își propune să prezinte câte o regiune istorică a României, săptămânal, împreună cu istoricii Mircea Gheorghe Abrudan, Lucian Dindirică, Daniel Citirigă, politologul Daniel Sandru și jurnalista Ruxandra Hurezean.
 
Daniel Citirigă mărturisea, pentru ZIUA de Constanța, că, spre deosebire de alte regiuni, în Dobrogea îi este foarte greu să reconstituie partea memorialistică, întrucât această provincie fusese „golită“ de intelectuali. „Mi-am dorit să fie și Dobrogea pe harta aceasta la TVR, pentru că tot timpul lipsește și mereu ne plângem de asta, dar nu facem nimic. Îmi doresc să răscolesc mentalul cu aceste episoade și tocmai de aceea citesc foarte multă memorialistică și am și spus că am prilejul să mai scriu o carte cu această ocazie. Istoria în Dobrogea s-a scris foarte mult având la bază documente de arhivă, care sunt seci, spre deosebire de memorii, care sunt mult mai fascinante, mai elegante“, afirma universitarul, pe bună dreptate.
 
Iată transcriptul primului episod legat de Dobrogea, pe care îl puteți găsi și accesând link-ul de mai jos
https://www.youtube.com/watch?v=aZuGCnT69Ik
 
„Atunci când discutăm despre campania din sudul României, din 1916, din Primul Război Mondial, dar în special despre campania din Dobrogea, trebuie să ținem cont de un element esențial, comparativ cu alte regiuni. Și anume faptul că aici a fost un nivel al conflagrației dublat de o ură etnică venită în special din partea bulgarilor, dar, sigur, și din partea românilor către bulgari, pentru că, în ciuda faptului că bulgarii și românii avuseseră o relație foarte bună în secolul al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, această relație avea să se strice odată cu cel de-al Doilea Război Balcanic.
 
În cel de-al Doilea Război Balcanic, bulgarii au considerat că România le-a băgat cuțitul pe la spate de două ori. O dată atunci când România a intervenit în război, din nordul Bulgariei, forțând ostilitățile bulgare împotriva Serbiei și Greciei din sud, și atunci au trebuit să oprească această campanie din al Doilea Război Balcanic. Și a doua oară când, prin Pacea de la București, România a anexat Cadrilaterul. Regina Maria, în jurnalul ei, spune că bulgarii sunt oșteni foarte buni și ne urăsc de moarte.
 
Și tot în epocă, Vasile Cancicov sau memorialiști precum Constantin Bacalbașa amintesc de vorbele generalului bulgar Dandarevski, care spunea că, în cazul în care Bulgaria va ataca România, abia așteaptă să-și bea cafeaua cu lapte la restaurantul Capșa de pe calea Victoriei. Ceea ce, până la urmă, s-a și întâmplat.