Zilele Europene ale Arheologiei. Ce activități au fost pregătite

Zilele Arheologiei 2022. Sursă foto: Institutul Național de Patrimoniu
  • Institutul Național al Patrimoniului invită pasionați și curioși să descopere situri arheologice, expoziții și obiecte misterioase, în vizite ghidate, conferințe și întâlniri cu arheologi.

În perioada 17 - 19 iunie 2022 se vor desfășura Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA). Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitatea sa de coordonator național al Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA),  a lansat și anul acesta, către organizațiile păstrătoare de patrimoniu arheologic, invitația de a-și deschide porțile și de a încuraja întâlnirea cercetătorilor cu publicul interesat. 
 
Muzee, situri arheologice și instituții de cercetare din toată țara au înscris diferite tipuri de activități, de la tururi ghidate și vizite în situri arheologice, la ateliere și demonstrații ale tehnicilor de luptă din antichitate. Participanții vor avea ocazia să afle detalii despre cetățile dacice și castrele romane, dar și despre culturi neolitice și civilizații din Epoca Bronzului. 

„Zilele Europene ale Arheologiei reprezintă ocazia ideală prin care comunitățile sunt stimulate să descopere și să se conecteze cu patrimoniul arheologic local. Oferta ZEA se  deschide, astfel, către școli, familii, vizitatori ai muzeelor, pasionați de istorie, studenți și turiști interesați de obiective culturale.   

Inițiativa, desfășurată la scară europeană, are ca scop evidențierea moștenirii culturale comune și creșterea gradului de coeziune a societății, prin participarea la cultură deschisă tuturor“, spun reprezentanții INP.

 
Prima serie de evenimente dedicate Zilelor Europene ale Arheologiei fost organizată la inițiativa Ministerului Culturii din Franța în 2010 și s-a extins, treptat, în mai multe țări europene. Din 2020, sărbătorim Zilele Europene ale Arheologiei și în România.

Dacă anul 2021, evenimentele culturale s-au defășurat, predominant, în condiții de distanțare fizică, iar întâlnirile dintre public și specialiști s-au desfășurat, cu precădere, în spațiul online, ediția 2022 a Zilelor Europee ale Arheologiei  readuce publicul în contact cu siturile, parcurile arheologice și expozițiile muzeale.                                                  

În cea de-a 11-a ediție a prelegerilor destinate promovării patrimoniului arheologic vom afla despre istoria cercetărilor desfășurate în cetățile dacice din Munții Orăștiei dar și despre cele mai recente descoperiri arheologice de aici.

Cercetătorul care  va prezenta rezultatele săpăturilor arheologice în siturile din zona Munților Orăștiei este Răzvan Mateescu, doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai, muzeograf la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, arheolog expert, cu experiență de lucru de 15 ani în studiul siturilor dacice, inclusiv în calitate de responsabil al șantierului arheologic Grădiștea de Munte-Sarmizegetusa Regia din județul Hunedoara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Primăria Cumpăna și Primăria Murfatlar organizează Zilele Europene ale Arheologiei

14 Jun 2023 1420

„Zilelor Europene ale Arheologiei”, marcate la Constanța. Ce surprize a pregătit Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

14 Jun 2023 912

Zilele Europene ale Arheologiei la Cetatea Noviodunum

13 Jun 2023 877

Zilele Europene ale Arheologiei celebrate de MINAC prin activități pentru copii și tineri

13 Jun 2022 1364

Zilele Europene ale Arheologiei se desfășoară în perioada 18-20 iunie 2021. Lista completă a activităților

18 Jun 2021 3561

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța Evenimente dedicate celebrării Zilelor Europene ale Arheologiei

16 Jun 2021 1274

România sărbătoreşte pentru prima oară patrimoniul arheologic cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei

19 Jun 2020 1419