Ziua Internațională a Spunerii Basmelor



Data de 26 februarie marchează Ziua Internațională a Spunerii Basmelor.

Potrivit specialiștilor, basmele și poveștile spuse copiilor încă de la o vârstă fragedă au un rol foarte important în dezvoltarea viitorului adult.

Basmele și poveștile contribuie la dezvoltarea vocabularului, a imaginației și a abilităților sociale, aducându-și aportul, totodată, la lărgirea orizontului cultural al viitorului adult.

”Pentru mine personal, scopul unei poveşti este să transmit o învăţătură şi să îl poarte pe copil într-o lume imaginară, fantastică, una creată în mintea lui. Această călătorie nu trebuie în niciun caz zdruncinată de elemente ce induc frică, ruşine şi alte sentimente negative, chiar crude”, explica scriitorul constănțean de cărți pentru copii Alec Blenche, într-un interviu acordat anterior ZIUA de Constanța.

Totodată, autorul îndrăgitelor volume cu Erus încuraja părinții să le citească și să le spună copiilor constant povești, în modul acesta copiii putând fi familiarizați încă de timpuriu cu lectura.

”Obiceiul unui copil este ghidat de obiceiurile părinţilor. Nu degeaba se numesc „copii“. Ei devin cópiile noastre. Dacă părintele stă pe tabletă, la fel va face şi copilul. Dar dacă părintele citeşte, aşa va proceda şi copilul. Apoi, un obicei minunat este cititul de poveşti seara, înainte de culcare. În familia noastra, soţia mea, Ana, îi citeşte feţiei noastre în fiecare seară, la culcare, de 4 ani. Este deja un obicei bine format şi uşor, uşor Emma începe să citească singur, iubeste poveştile”, dezvăluia scriitorul constănțean.

Întregul interviu îl puteți citi aici.

Anul trecut, în luna martie, scriitoarea irlandeză Siobhán Parkinson a lansat, la Constanța, volumul „Miracolele Mirandei/ Miraculous Miranda”, carte îndrăgită de copii și de părinți, deopotrivă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Basmelor. Recomandările scriitorului constănțean Alec Blenche

26 Feb 2022 1370

Interviu cu scriitorul constănțean Alec Blenche, creatorul seriei de cărți pentru copii cu Erus și prietenii săi „Prefer ca poveştile să fie locul frumos în care copiii găsesc un ideal“

05 Jun 2020 11639