Ce afaceri au, la Constanţa, condamnaţii din dosarul Transferurilor

Curtea de Apel Bucureşti a dat, la începutul acestei luni, decizia finală în dosarul Transferurilor. Toţi cei opt inculpaţi - George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu - au primit pedepse cu executare. Cele mai grele sentinţe primite sunt cele ale lui Cristi Borcea şi Ioan Becali, anume şase ani şi patru luni de închisoare fiecare. Toţi cei opt condamnaţi au derulat, până acum, afaceri în diverse domenii, de la imobiliare şi panificaţie, până la producţie de motoare electrice. Doi dintre ei au avut afaceri chiar la Constanţa. Este vorba despre Cristi Borcea şi George Copos.

Potrivit datelor disponibile pe Registrul Comerţului, Cristi Borcea, fost acţionar la Dinamo, este asociat în trei firme care au sediul în Constanţa: Criden Holding SRL, SC Euro Shop SRL şi SC Holiday Club Neptun SA. Toate cele trei firme sunt în funcţiune. Înfiinţată în 2006, Criden Holding are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. Prin Euro Shop, fostul acţionar de la Dinamo deţine un lanţ de magazine în Constanţa.
În ceea ce-l priveşte pe George Copos, retras din acţionariatul clubului de fotbal Rapid, acesta are pe litoral, potrivit Forbes 500 miliardari din octombrie 2013, două obiective: Hotel Europa şi Ana Aslan Health Spa, ambele situate în Eforie Nord.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

anonim

14 Mar, 2014 07:24

Sunt cei opt un pericol public??? De ce nu se recupereaza sumele si sa faca arest la domiciliu? Nu ar fi mai bine pentru toata lumea?

Articole asemanatoare

Allchim DDD CO SA face și în 2024 dezinsecție, deratizare și tratamente fitosanitare în municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 345

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea ministerială a Consiliului Europei

17 May 2024 209

Pieseauto Dez SRL va amenaja secțiile de votare din municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 388

INS Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3,3%, în primul trimestru

17 May 2024 255

MAEDin Agenda de lucru a MAE de vineri, 17 mai 2024, vă semnalăm

17 May 2024 208

Societatea De Silva Exclusiv SRL a închis două puncte de lucru din municipiul Constanța. Iată unde erau situate

16 May 2024 273

Afaceri Constanța Consiliul Local Eforie a cumpărat servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice. Iată de la cine (DOCUMENTE)

16 May 2024 455

Tribunalul Constanța amână procesul pentru contractul de reabilitare a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie

16 May 2024 300

MAEConsultările secretarului de stat Traian Hristea cu reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe belgian

16 May 2024 234

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 16 mai 2024, vă semnalăm

16 May 2024 255

Cumpărări directe Cine a câștigat contractul de verificarea tehnică în cadrul proiectului de reabilitare a imobilului TNOB Oleg Danovski din Constanța (DOCUMENT)

15 May 2024 391

Câți bani a confiscat tribunalul Condamnare pentru Meran Dorin, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea! DNA îl acuză de luare de mită! (DOCUMENT)

15 May 2024 625

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 15 mai 2024, vă semnalăm

15 May 2024 240

Rezilierea contractului pentru reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dintre Actaeon Invest SA și CJC, pe masa Tribunalului

14 May 2024 471

CN APM SA Constanța Pași pentru construcția unei stații modulare în zona fluvio - maritimă a portului Constanța (DOCUMENT)

14 May 2024 401