Crimă Mangalia Cine deține și administrează hotelurile unde au lucrat cele două tinere din Vaslui?

  • În noaptea de 5 spre 6 august 2023, o crimă teribilă avea loc pe raza stațiunii Saturn, Mangalia
  • O tânără de 18 ani din Vaslui a fost ucisă de cea mai bună prietenă a ei și a fost cărată într-un geamantan prin Mangalia
  • Trupul a fost abandonat sub banca unui parc din Saturn
  • Hotelul unde s-a petrecut crima este Semiramis, cele două fiind angajate pentru Hotelul Narcis
  • Ambele hoteluri sunt deținute de THR Marea Neagră, dar au fost închiriate către firma unui cunoscut om de afaceri, Nicolae Movileanu
 
Crima teribilă de la Mangalia a șocat o țară întreagă prin brutalitatea celor petrecute și prin vârsta fragedă a victimei, dar și a inculpatei. Mai mult, relația celor două de cele mai bune prietene doar a amplificat cele petrecute.
 
În noaptea de 5 spre 6 august, două tinere din Vaslui venite pe litoral pentru a munci au devenit protagonistele unui eveniment demn de filme, prin uciderea uneia dintre ele de către cealaltă. Teribila crimă s-a petrecut în Hotel Semiramis din Saturn, fetele fiind cazate acolo cu munca. Ele lucrau la Hotelul Narcis, aflat în imediata vecinătate.
 
Conform Registrului Comerțului, Societatea THR Marea Neagra SA deține Hotelul Narcis unde lucrau cele două tinere din Vaslui, cât și Hotelul Semiramis, unde a avut loc teribila crimă din Mangalia. 
 
Hotel Narcis este în proprietatae THR Marea Neagră SA prin Titlul de proprietate 8606/4.08.2023, iar Bufetul Narcis, prin Ordin de Guvern 154 / 26.04.1991. 
 
Hotelurile Semiramis și Narcis au fost închiriate prin licitație publică anunțată de către THR către aceeași societate, care în ședința de la finele lunii martie a decis să își deschidă puncte de lucru.
 
Mai precis,vorbim de societatea Universal Mangalia SRL. Pe 23 martie 2023, asociații Movileanu Nicolae şi Movileanu Mariana, în calitate de asociaţi, au hotărât următoarele:
„Declararea a trei puncte de lucru după cum urmează:
1.punct de lucru cu denumirea Hotel Narcis, situat în mun. Mangalia, staţiunea Saturn, str. Greenport nr. 12, jud. Constanţa;
2.punct de lucru cu denumirea Hotel Cleopatra, situat în mun. Mangalia, staţiunea Saturn, str. Greenport nr. 14, jud. Constanţa;
3.punct de lucru cu denumirea Hotel Semiramis, situat în mun. Mangalia, staţiunea Saturn, str. Greenport nr. 8, jud. Constanţa”.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2111 din data de 10 mai 2023.
 

Despre Universal Mangalia SRL

 
Societatea este fondată în anul 1992, iar conform termene.ro, în 2022 a raportat 0 salariați, cifră de afaceri de 46.233 lei și o pierdere de peste 39.000 lei. Sediul social este în județul Argeș, pe strada Depozitelor nr. 1A, din octombrie 2022. Anterior, sediul era în Mangalia, pe strada Muncitorului.

 
Asociați în firmă sunt cunoscuții oameni de afaceri Nicolae Movileanu (80%) și Mariana Movileanu (20%). Nicolae Movileanu este administratorul companiei.
 

Parc de distracții la Constanța


 
La începutul anului, într-o declarație oferită Ziarului Financiar, Nicolae Movileanu anunța demararea unui amplu proiect de construire a unui parc de distracții în județul Constanța, la Neptun, mai precis. „Litoralul românesc are potenţial, este nevoie de in­ves­tiţii în servicii de calitate. Anul trecut am finalizat cons­trucţia a 25 de viluţe la Venus, investiţie de 6 mi­lioa­ne de euro, printr-un credit bancar“, a spus pentru Ziarul Financiar Nicolae Movileanu. El a mai precizat că va investi 60 mil. euro într-un parc de distracţie în staţiu­nea Neptun. „Vom face un parc de distracţie, cu aqua parc inclus, parc tematic, cu multe alte activităţi. Am de­ma­rat deja proiectul, va fi o referinţă pentru litoralul româ­nesc. Estimăm că îl vom deschide în 2024. Am mers înainte cu toate investiţiile planificate“.

 

Despre Mera Resort SRL

 
Cea mai cunoscută afacere de pe litoral este sub umbrela firmei Mera Resort SRL.

 
Societata a fost înființată în anul 2015, cu sediul social în orașul Mioveni, pe strada Depozitelor. Capitalul social este de 10.000 de lei, cu un număr de 1.000 de părți sociale. Mariana Movileanu este asociat cu 20% participare la capitalul social și Nicolae Movileanu cu 80% cotă parte. Ambii au calitatea de administrator. Activitatea principală, conform codului CAEN, este reprezentată de „Hoteluri și alte facilități de cazare”.

 
Conform confidas.ro, are următoarele puncte de lucru: str. Dem Rădulescu nr. 2, Venus,Mangalia, str. Teilor nr. 9, Mangalia, str. Dem Rădulescu nr. 23, Venus, Mangalia, 1. loc. Mangalia, jud. Constanţa, Parcela V428 + V430 + VN432 + VN442 + VN436 +VN446 Lot 1+ VN434 + DE429 + DE431 + DE441+ DE440 + DE435 + DE433 Lot 1, Lot 3/1,loc. Mangalia, jud. Constanţa, Parcela V428 + V430 + VN432 + VN442 + VN436 +VN446 Lot 1+VN434 + DE429 + DE431 + DE441+ DE440 + DE435 + DE433 Lot 1, Lot 1, loc. Mangalia, jud. Constanţa, Parcela V428 + V430 + VN432 + VN442 + VN436 +VN446 Lot 1+VN434 + DE429 + DE431 + DE441+ DE440 + DE435 + DE433 Lot 1, Lot 2.


 
În 2021, firma a raportat 38 de salariați, la o cifră de afaceri de 6.050.735 lei, cu un profit de 666.344 lei. În anul 2022, firma a raportat 41 de salariați, o cifră de afaceri de 6,3 milioane lei și un profit în creștere spectaculoasă de 7 milioane lei, fiind vorba de o creștere de peste 950%.

 
Nicolae Movileanu mai este asociat sau administrator în următoarele companii: Newton 2005 SRL, Atlas Apliance Solutions SRL, Delta Advanced Mold SRL, Profi Max Energy SRL, Puntosmart Plast SRL, Green Electric Trading SRL, Travel Expert Event SRL, Delta Fotovoltaic Energy SRL, Green Spring Project SRL, Delta Invest SRL, Delta Color Style SRL, Remat Green Solution SRL, Agro Eco Production SRL, Agro Standard Production SRL, Agria Green Spring SRL, Atlas Euroland Invest SRL, Sunny Farm SRL, Hydro Eco Solutions SRL, Farplas Smart Solutions SA, Astroenergy Green Production SRL.

 
Mariana Movileanu apare în firmele: Delta Advanced Mold SRL, Agria Green Spring SRL, Atlas Euroland Invest SRL, Delta Color Style SRL, Travel Expert Event SRL, Smart Plast Solutions SRL, Green Electric Trading SRL, Agro Eco Production SRL, Atlas Apliance Solutions SRL, Newton 2005 SRL, Hydro Eco Solutions SRL, Remat Green Solution SRL, Delta Invest SRL; Sunny Farm SRL, Green Spring Project SRL și Profi Max Energy SRL.
 

THR Marea Neagră

 
THR Marea Neagra SA are ca acționar majoritar cu 78,11% socieatea Transilvania Investments Alliance Brașov SA (1992), fostă SIF Transilvania  SA.
 
Schimbarea numelui societății  din Societatea de Investiții Financiare (SIF) Transilvania SA  în Transilvania Investments Alliance Brașov SA (1992) este menționată în Monitorul Oficial nr. 5267 / 28.12.2021.
 

Acționarul majoritar conexiuni cu Constanța 

 
Acționarul majoritar al societății THR Marea Neagra SA are un Consiliu de Supraveghere unde constănțeanu Frățilă Constantin este membru.  Mihaela Ichim este director general al societății  THR Marea Neagra SA mandat care expiră în decembrie a.c. 
 
Președinta  consiliului de administrație al THR Marea Neagra SA este Mihaela Ichim, alături  Alexe Gabriela, Marin Șerban Valentin, care administrează societatea. 
 
Facem mențiunea că reprezentanții THR Marea Neagră nu au dorit să transmită un punct de vedere cu privire la cele petrecute, iar proprietarii Universal Mangalia SRL nu au putut fi contactați pentru a obține un punct de vedere.
 
În anul 2021, firma a raportat 272 de salariați, la o cifră de afaceri de 45.983.102 lei și un profit net de 51.128.844 lei. Pentru 2022, au fost raportați 195 de salariați, 45 milioane lei cifră de afaceri și o pierdere de 6 milioane lei.
 

Teribila crimă

 
Amintim că Tribunalul Constanța a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a suspectei și a emis mandatul de arestare preventivă valabil timp de 30 de zile, până pe 5 septembrie 2023, inclusiv. Reamintim că, o crimă oribilă a șocat orașul Mangalia. O tânără de 18 ani, Alina E., a fost găsită fără suflare sub o bancă dintr-un parc.

Motivul invocat de inculpată a fost că s-a certat cu victima legat de muncă și conviețuire. Mai exact, inculpata a recunoscut că a agresat-o pe victimă cu un cuțit. Ea a precizat că se cunoaște cu victima încă din clasa întâi, iar certurile dintre cele două durau de ceva timp, cerând chiar șefilor să le mute în camere diferite.
 
În seara crimei, cele două tinere au avut discuții contradictorii legate de plecarea victimei acasă, iar „într-un moment de furie, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft și inițial am ezitat însă după am înjunghiat-o...”. Ea a mai adăugat că „(...) nu am vrut să o omor însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă”.
 
După ce și-a dat suflul, inculpata a luat valiza victimei, a scos hainele de acolo și a introdus-o înăuntru. Ulterior, inculpata a chemat un taximetru, iar ulterior, ajutată de un coleg de muncă, a urcat valiza în portbagaj. A cerut în primă instanță să meargă la bancomat pentru a scoate bani, iar taximetristul a întrebat-o de vânătăile de pe față și ea i-a răspuns că s-a lovit la locul de muncă.
 
A scos de la bacomat 2.000 de lei și i-a cerut șoferului să o ducă la Vaslui, acesta din urma refuzând. A cerut ulterior să o lase lângă parc, unde a coborât, plătindu-i omului 200 lei pentru cursă. „Am mai stat câteva minute, m-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea și întrucât nu era nimeni m-am apropiat de prima bancă și am abandonat trupul”, a recunoscut inculpata. Apoi s-a deplasat pe jos până la hotel. Ulterior, a început să facă curățenie în cameră, unde erau urme de sânge pe mochetă și pe perete. Hainele și lenjeria le-a băgat într-un sac de plastic pe care l-a dus la tomberonul hotelului unde stătea.
 
„Cuțitul îl pusesem sub salteaua patului meu iar după ce am dus sacul din plastic de mai sus mi-am amintit și de cuțit, l-am luat și l-am ambalat într-un sac din plastic pentru găleata de gunoi și l-am dus la ghena hotelului”, a punctat inculpata în fața anchetatorilor.
 
După tot evenimentul macabru, inculpata s-a dus la ora 10.00 la muncă. „Menționez că am spucat să stau o oră în pat dar nu am reușit să dorm”, a spus inculpata, care ulterior a punctat că la ora 15.00 a fost preluată de un echipaj de poliție. „Inițial am spus că am căzut însă ulterior am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă”, a mai spus inculata. „Regret săvârșirea faptei și menționez că nu am fost conștientă de ceea ce am făcut”, a adăugat aceasta.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Știri ConstanțaControl la hotelul unde era angajată autoarea crimei de la Mangalia!

Reacția lui Puya, în cazul crimei șocante de la Mangalia. Artistul este revoltat!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Se suplimentează ordinea de zi a AGOA THR Marea Neagră SA. Ce puncte au fost adăugate

20 Apr 2024 475

Constanța THR Marea Neagră SA și-a schimba sediul social și vinde mai multe imobile!

05 Apr 2024 660

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 613

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 691

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 779

Acționarii THR Marea Neagră, convocați în adunare generală și extraordinară

23 Jan 2024 760

Firme Constanța Cine va examina proiectul de divizare al THR Marea Neagră?

28 Nov 2023 959

THR Marea Neagră aprobă proiectul de divizare. Se înființează Hoteluri Restaurante Sud S.A.

16 Nov 2023 1900

Consiliul de Administrație al THR Marea Neagră, convocat în ședință extraordinară. Iată ordinea de zi

18 Aug 2023 1048

Turism Litoral Constanța Rezultate financiare 2022 ale THR Marea Neagră SA și Neptun–Olimp SA

17 Aug 2023 1148

Complexul Tosca din Saturn, scos la închiriere de către THR Marea Neagră SA

04 Jul 2023 1438

Acționarii THR Marea Neagră SA, convocați în Adunare Generală. Iată ordinea de zi

29 Jun 2023 1131

THR Marea Neagră SA nu va intra în insolvență!

28 Jun 2023 1488

Acționarii THR Marea Neagră SA, convocați în Adunare Generală. Iată ordinea de zi

13 Jun 2023 1243

Celebra companie THR Marea Neagră SA ar putea intra în insolvență!

07 May 2023 1855