"Dă-i zece la sută, comandante!"Pilat ştie că "nimic nu faci fără să vorbeşti cu primarul" (exclusivitate înregistrarea convorbirii)

deschidere.jpg"Vezi poate nea Burcin vrea să cumpere, vorbeşte cu el, dar mai întâi de toate, du-te, măi, la primar şi vorbeşte cu primarul, că nimic nu faci fără să vorbeşti, indiferent că vrei să faci un cuptor şi să ieşi în stradă pentru mici, îţi trebuie autorizaţie"

"Dacă mă luam după domnu` Radu, eu acum îmi vedeam de treabă", astfel par să se facă afacerile în Constanţa. Cel puţin, asta reiese din convorbirea pe care afaceristul Dumitru Burcin spune că a avut-o cu Ionel Pilat, unul dintre directorii din Primăria Constanţa, pe care l-a acuzat de fapte de corupţie.
ZIUA de Constanţa vă prezintă, în exclusivitate, înregistrarea convorbirii respective, precum şi transcriptul conversaţiei (ambele putând fi descărcate de pe site-ul www.ziuaconstanta.ro).

Spre sfârşitul conversaţiei, Ionel Pilat îi explică lui Burcin cum stau lucrurile: "M-am dus să-i explic: «Domnu Radu», zic.. «-Ia cheamă-l încoace! Băi, cât are dreptul?» «-Zece la sută» «-Dă-i zece la sută, comandante»".burcin_-_constantin_babus_marius_tarcatu_ion_pilat.jpg

Foarte interesant, pe parcursul desfăşurării discuţiei, se fac referiri explicite la primarul oraşului, "domnu` Radu", fără de care pare să nu se facă nimic în oraş. Sau, cel puţin, aşa reiese din discuţia pe care Dumitru Burcin spune că a avut-o cu Ionel Pilat. Nume grele au fost vehiculate de-a lungul timpului în procesul de corupţie în care Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu, directori ai administraţiei publice locale Constanţa, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. Pentru prima dată în cei patru ani de când dosarul este pe rolul instanţelor, la termenul de săptămâna trecută, a fost pomenit numele primarului Radu Mazăre. Concret, Cornel Popescu, avocatul afaceristului Dumitru Burcin, care îi acuză de şpagă pe directorii din Primăria Constanţa, a solicitat admiterea ca probă în proces a unei înregistrări dintre Burcin şi Pilat, din care ar reieşi că acesta din urmă l-ar şantaja pe Burcin să-i cedeze un spaţiu alimentar. Motivul pentru care Burcin a venit cu înregistrarea abia după cinci ani de la convorbirea respectivă ar fi, spune avocatul, promisiunea făcută de afacerist primarului Constanţei că numele nu îi va fi legat de acest dosar de corupţie, în contextul în care Ionel Pilat ar face referire la edil pentru a-şi susţine cauza. Curtea de Apel Constanţa a respins proba, argumentând că, dat fiind că a fost înregistrată cu un reportofon, nu se poate stabili cu certitudine când a avut loc convorbirea şi dacă identitatea interlocutorilor este cea reală. ZIUA de Constanţa vă prezintă, în exclusivitate, înregistrarea convorbirii dintre Burcin şi Pilat, convorbire care, spune Burcin, a avut loc în anul 2005. Redăm în continuare pasaje din discuţia purtată de cei doi interlocutori, varianta integrală putând fi citită şi ascultată în ediţia online a cotidianului nostru:

" (...) Ionel Pilat: Şi acum ce vreţi să fac? Să intru în propriul spaţiu şi să mai facem un zid suplimentar că... Păi, da` eu nu pot să fac..

Burcin: Da, vreo 25 cm.

Pilat: Nu pot să fac aşa ceva. Dacă mă luam după domnul Radu, io acuma îmi vedeam de treabă.

Burcin: Aşa e.



Pilat: Unde să mă mai duc? Că şi aşa am fost destul de înţelegător...

Burcin: Păi, bun, şi atunci ce să fac? Să demolez asta, clădirea? Acum vă întreb pe dvs, ce să fac?"

[...]

"Pilat: Deci, dvs. ... de când m-am implicat eu la negocierea asta, eu n-am ştiut, vă dau cuvântul meu de onoare, mi-a spus un om de acolo, «vezi poate nea Burcin vrea să cumpere, vorbeşte cu el, dar mai întâi de toate, du-te, măi, la primar şi vorbeşte cu primarul, că nimic nu faci fără să vorbeşti, indiferent că vrei să faci un cuptor şi să ieşi în stradă pentru mici, îţi trebuie autorizaţie». Şi am fost tipul de om care nu mă duc... mă duc o dată, de două ori pe an. Niciodată n-a zis nimic. Şi m-am dus şi i-am explicat: «Domnu Radu», zic.. «Ia cheamă-l încoace! Băi, cât are dreptul?» «Zece la sută» «Dă-i zece la sută, comandante». M-am întâlnit cu patronul să vorbesc, Moga a zis «du-te, măi, la nea Burcin» şi atunci ne-am întâlnit... (neinteligibil)

Burcin: Da, dar e munca de-o viaţă. V-am explicat, n-am altceva... Şi aşa pe mine m-a tâmpit treaba asta, dar am zis asta este ... fiecare cu..." {audio}2010/11/01/01.mp3{/audio} {audio}2010/11/01/02.mp3{/audio}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

satul de voi

09 Nov, 2010 22:03

mai nea pilat spune adevarul.. cum te-au facut,, te-au aranjat cu fata lor.. aia care este omu de casa ha ha ha...!!!! e mare burcin asta. v-a prajit pe toti..

Articole asemanatoare

Halterofilii de la CSM Constanța, medalii la Cupa României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 93

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Ghindărești, județul Constanța(DOCUMENTE)

18 May 2024 180

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 196

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Gârliciu, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 236

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Nădlac - Agigea, județul Constanța

18 May 2024 220

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 705

Piloți din cadrul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii pregătesc un cadou pentru constănțeni Zboruri ale aeronavelor Eurofighter Typhoon de Ziua Constanței!

17 May 2024 530

Știri Constanța Activități desfășurate de polițiști în „Săptămâna școală în siguranță”

17 May 2024 363

Uniunea Elevilor Reprezentanți „Consiliul Județean Constanța încalcă legea! ”

17 May 2024 474

De Zilele Constanței Concert liric „Reverence - Medalion Mozart”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

17 May 2024 395

Modificări în acționariatul MSC Crewing Services SRL Compania a fost înființată în 2023. Cine sunt asociații lui Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanței!

17 May 2024 666

Allchim DDD CO SA face și în 2024 dezinsecție, deratizare și tratamente fitosanitare în municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 390

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 420

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 1218

Decizii luate în firma Livestock Top SRL de Yowsef Chouihna, cetățean sirian, cu reședința în Constanța

17 May 2024 322