Doliu în Baroul Constanța, după moartea avocatului Valentin Marin. Peste câteva zile ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere

  • Peste câteva zile, pe 10 septembrie, avocatul ar fi împlinit 53 de ani. Nu a mai apucat, însă, să îi serbeze.
  • Judecător în Constanța până spre finele anilor 90, Valentin Marin a intrat în Baroul Constanța la 1 ianuarie 1999, având dreptul de a depune concluzii la toate instanțele.
  • Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a cerceta cauzele morții fostului magistrat.

O veste tristă a îndoliat ieri Baroul Constanța. Valentin Marin, fost judecător constănțean, ulterior avocat, în vârstă de 52 de ani, a părăsit această lume, după ce s-ar fi aruncat de pe o clădire cu opt etaje, situată pe strada Ștefan cel Mare.
Peste câteva zile, pe 10 septembrie, avocatul ar fi împlinit 53 de ani. Nu a mai apucat, însă, să îi serbeze.


Vestea morții sale a venit inițial pe cale oficială, de la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.


„La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Constanța, un bărbat ar fi căzut de la înălțime“, spuneau polițiștii.


În continuare, oficialii IPJ Constanța au arătat că „polițiștii au identificat persoana în cauză, de 52 de ani, din municipiul Constanța. Totodată, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța care a constatat decesul bărbatului. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvâririi infracțiunii de ucidere din culpă“.


Judecător în Constanța până spre finele anilor 90, Valentin Marin a intrat în Baroul Constanța la 1 ianuarie 1999, având dreptul de a depune concluzii la toate instanțele.


În anul 2010, acesta a intrat în atenția polițiștilor constănțeni după ce a fost depistat băut la volan.


Potrivit rechizitoriului întocmit la momentul respectiv de procurori, pe data de 16 martie 2010, acesta ar fi circulat cu autoturismul propriu pe DN 39, dinspre Mangalia spre Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conform actului de acuzare, acesta ar fi refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor bilogice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


Pe data de 10 februarie 2012, după ce pronunțarea a fost amânată de mai multe ori, magistrații Curții de Apel Constanța l-au găsit vinovat pe fostul judecător devenit avocat și l-au condamnat la cinci luni de închisoare, cu suspendare condiționată pe un termen de doi ani și cinci luni.


Inițial, avocatul a atacat decizia în recurs, dar, la Curtea Supremă, a hotărât să își retragă recursul.


Pedeapsa i-a rămas astfel definitivă, în septembrie 2012.


Surse avocățești spun că, ulterior, Valentin Marin s-ar fi reabilitat, astfel cum permite legislația în vigoare.


Citește și:

UPDATE Un avocat din cadrul Baroului Constanta a murit după ce s-a aruncat de la etaj!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Se suplimentează ordinea de zi a AGOA THR Marea Neagră SA. Ce puncte au fost adăugate

20 Apr 2024 475

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 mai 2023

07 Jun 2023 1766

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 august 2022

22 Aug 2022 2299

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 iulie 2022

20 Jul 2022 2806

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 mai 2022

16 May 2022 1380

Constanța culturală Triplu eveniment editorial, sub semnul științelor și cercetării

01 Apr 2022 3112

Constanța Cei mai consecvenți elevi militari, premiați de Liga Maiștrilor Militari de Marină cu bursa „Maistru militar Gheorghe Cătălin Rădoi”

26 Feb 2022 1465

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 decembrie 2021

09 Dec 2021 1464

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 septembrie 2021

21 Sep 2021 2775

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2021

25 Aug 2021 3969

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 august 2021

19 Aug 2021 2041

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 octombrie 2020

06 Oct 2020 2582

UPDATE Un avocat din cadrul Baroului Constanta a murit după ce s-a aruncat de la etaj!

04 Sep 2020 3701

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 august 2020

12 Aug 2020 2421

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 iulie 2020

07 Jul 2020 2023