Pacienţii deplâng „lichidarea” SOTRM Mesaje scrise cu vopsea pe aleile spitalului pentru Nicuşor Constantinescu şi Dănuţ Căpăţînă (galerie foto)

În vara acestui an, Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM) din Eforie Sud a devenit secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Mutarea a avut loc în urma unei hotărâri a Consiliului Judeţean Constanţa, care a invocat reorganizarea sistemului sanitar. La foarte scurt timp, blocul operator al spitalului s-a închis. Încă de atunci, medici reputaţi ai acestei unităţi sanitare au atras atenţia asupra faptului că, la mijloc, ar fi de fapt interese imobiliare, iar în acest sens amintim poziţionarea spitalului pe faleza din Eforie Sud, pe un teren împădurit în suprafaţă de 17 hectare.

La începutul acestei luni, şase medici constănţeni de la SOTRM, specializaţi în ortopedie, au fost trimişi în şomaj. Motivul? Pe acest spital, considerat al doilea spital de ortopedie din ţară, se pune lacătul. Asta în pofida tuturor promisiunilor potrivit cărora medicii nu vor rămâne fără loc de muncă. Mai mult decât atât, aceşti doctori nu pot să profeseze nici la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru că, se pare, unitatea nu ar avea locuri disponibile pentru ei. Situaţia de la SOTRM nu a lăsat opinia publică fără reacţii. Astfel, în curtea SOTRM, chiar la intrare, pe aleile principale au fost scrise, cu vopsea albă, două mesaje. Cel dintâi îi vizează în mod direct pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi pe managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Dănuţ Căpăţînă: „Bine aţi venit! Nicuşor şi Căpăţînă v-au amputat”.
Cel de-al doilea mesaj exprimă dorinţa oamenilor, posibili pacienţi ai SOTRM: „Vrem spital în Eforie”. Cât priveşte „destinatarul” acestui mesaj, acesta ar putea fi atât Nicuşor Constantinescu, cât şi Ministerul Sănătăţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sunt verificate documente din perioada 2013 – 2022, la solicitarea Curții de Conturi Misiunea de audit public își extinde verificările la Spitalul de ortopedie SOTRM din Eforie Sud (DOCUMENT)

13 Apr 2023 1224

Control la Spitalul de ortopedie din Eforie Sud la solicitarea Camerei de Conturi Constanța! (DOCUMENT)

26 Mar 2023 1791

Ambulatoriul SOTRM din Eforie Sud rămâne nereabilitat. Licitația a fost anulată de Consiliul Județean Constanța

23 Sep 2021 1136

Cine demolează clădirile fostului spital de ortopedie din Eforie Sud

07 Oct 2019 3180

La cinci ani de la desfiinţare Se pregăteşte demolarea unor corpuri ale imobilului SOTRM Eforie Sud

20 Jan 2018 3294

Revista presei locale

02 Aug 2016 2057

Şase ortopezi reputaţi merg mai departe Unde au ajuns medicii de la SOTRM, lăsaţi pe drumuri după decizia CJC

17 Mar 2014 13690

Lista medicilor care au primit preaviz Cine a încălcat Hotărârea de Guvern privind desfiinţarea SOTRM?

11 Dec 2013 3703

Litoral TV Cum ne respectăm specialiştii din sănătate, aflaţi la ,,Radiografia Zilei”

09 Dec 2013 1757

Deputatul Dănuţ Culeţu îi cere socoteală ministrului Sănătăţii cu privire la situaţia de la SOTRM

09 Dec 2013 2002

Toma Cucu, medic de la SOTRM trimis în şomaj „Nu există decât un singur vinovat - preşedintele Consiliului Judeţean”

07 Dec 2013 3937

Revista presei locale

05 Dec 2013 1906

Interviu online cu Toma Cucu, medic de la SOTRM trimis în şomaj Tema este - Încotro se îndreaptă un ortoped atunci când spitalul în care profesează se închide? Prăpastia dintre jurământul lui Hipocrate şi interesele imobiliare

04 Dec 2013 12284

Ce spune Forţa Civică despre situaţia SOTRM „Valoarea patrimonială reprezentată de hectare întregi de teren intravilan amplasat pe malul mării a trezit interesul anumitor persoane”

04 Dec 2013 1530

Deputatul constănţean Florin Gheorghe îi cere ministrului Sănătăţii soluţii pentru medicii de la SOTRM rămaşi fără loc de muncă

04 Dec 2013 1329