Premieră în România Inspectoratul General pentru Imigrări, acţionat în instanţă de Parohia Bisericii Armene Constanţa. Iată de ce!

Parohia Bisericii Armene Constanţa a dat în judecată Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti - Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor Bucureşti.
 
Pe data de 16 ianuarie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul nr. 1030/212/2018, Secţia Civilă, materia - civilă, obiectul - plângere contravenţională A 0029688, stadiul procesual - fond.
 
Parohia Bisericii Armene Constanţa are calitatea de petent, iar Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti - Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor Bucureşti sunt intimaţi. Deocamdată nu a fost stabilită prima şedinţă a magistraţilor.
 
Preotul paroh al Bisericii Armene Constanţa, Oshakan Khachatryan, ne-a explicat motivul pentru care a apelat la instanţă: „Am primit o amendă precum că aveam un cetăţean armean fără forme legale. Însă această persoană are drept de şedere în România şi drept de muncă“.
 
Facem precizarea că, din câte ştim noi, procesul în cauză reprezintă o premieră în România.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrologul Anaid Tavitian va primi în weekend un cadou de suflet

17 Oct 2018 1346