Răspuns de la APM Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia

  • Mediul a decis că trebuie efectuată proceudura de evaluare a impactului asupra mediului
  • Terenul pe care este propusă investiția este situat în sudul stațiunii Mamaia, pe amplasamentul fostului Restaurant Parc din cadrul complexului hotelier cu același nume
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru investiția pe pe care Transevren SRL dorește să o realizeze la intrare în stațiunea Mamaia, zona Hotel Parc.
 
Mediul a decis că trebuie efectuată proceudura de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Desființare parțială construcții existente și construire complex turistic și de locuințe și funcțiuni conexe, împrejmuiri și organizare de șantier”, amplasat în mun. Constanța, stațiunea Mamaia, lot 1+lot 2 – restaurant Parc (nr. cad. 258136), jud. Constanța.
 
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
 
Turnuri de 15 etaje
 
Terenul pe care este propusă investiția este situat în sudul stațiunii Mamaia, pe amplasamentul fostului Restaurant Parc din cadrul complexului hotelier cu același nume. În prezent, pe terenul studiat se află Restaurantele Mandala și Parc Mamaia Nord, rezultate prin divizarea, recompartimentarea și reamenajarea fostului Resturant Parc.
 
În prezent pe teren se află 10 corpuri de clădire cu următoarele caracteristici:
- corp C1 – 436 mp – restaurant parter și parțial demisol;
- corp C2 – 712 mp – restaurant parter și parțial demisol;
- corp C3 – 44 mp – post trafo parter, fără acte;

- corp C4 – 101 mp – terasă acoperită;

- corp C5 – 414 mp – terasă descoperită;

- corp C6 – 1412 mp – restaurant parter și parțial demisol;
- corp C7 – 43 mp – anexă parter;
- corp C8 – 7 mp – post TRAFO;
- corp C9 – 95 mp – terasă acoperită;
- corp C10 – 280 mp – terasă descoperită.
 
Funcțiunile principale vor fi cele de hotel și locuire, care se vor desfășura în două turnuri cu câte 15 etaje peste parter. Capacitatea turistică va fi de circa 280 de persoane în 140 de unități de cazare. Apartamentele vor fi în număr de maxim 56, de câte 2 camere. Acestea vor fi deservite de funcțiuni secundare: alimentație publică, parcaje, loisir, agrement, comerț. Funcțiunile secundare se vor desfășura la nivelul demisolului, parterului și etajului 1 (mezanin) și se vor deschide parțial și către alți utilizatori, din afara complexului. Terasele se vor funcționaliza cu spații verzi, funcțiuni de loisir și zone tehnice. Capacitatea restaurantului va fi de cca. 200 de locuri.
Distribuția funcțiunilor pe etaje este următoarea:
- demisol: garaj pentru cca. 45 auto, spații tehnice, vestiare, depozitări, bucătării, cameră deșeuri, cameră ambalaje;
- parter: recepție hotel cu spații anexe, foyer restaurant, restaurant, terasă, oficiu ospătari, bucătărie, bistro, spații tehnice, grupuri sanitare, depozitări;
- etaj 1 (mezanin): birouri, săli de conferințe, foyer, spa, salon de mic dejun, terasă, piscină, oficiu, depozitări, grupuri sanitare, spații tehnice;
- etaje 2-15, în corpul cu apartamente de vacanță: câte 4 apartamente de 2 camere, pe fiecare nivel;
- etaje 2-15, în corpul hotel: câte 10 unități de cazare, de câte 2 persoane, pe fiecare nivel
 
Se estimează o valoare a investiției în construcții-montaj de cca. 30.000.000 lei.
 
Clădirea propusă va avea o planimetrie neregulată, fiind compusă din patru corpuri, astfel:
- un corp D+P+15, cu destinația principală de apartamente de vacanță, având dimensiunile în plan de cca. 24 m x 24 m;
- un corp D+P+15, cu destinația principală de cazare hotel, având dimensiunile în plan de cca. 24 m x 24 m;
- un corp D+P+1 cu destinație specifică unităților turistice (recepție, bar, restaurant cu anexe, spa, piscină, săli de conferințe, garaj auto etc.), cu formă neregulată, cu dimensiuni maxime în plan de cca. 44 m x 55 m;
- un corp Parter cu destinație de anexe gospodărești și spații tehnice, cu forma aproximativ dreptunghiulară, de cca. 6 m x 28 m, existent menținut parțial, alipit construcției vecine de la sud-est (Hotel Parc).
 
Despre Transevren SRL
 
Firma este fondată în anul 1993, iar conform termene.ro, au fost raportați, pentru anul financiar 2022, un număr de 119 salariați, la o cifră de afaceri de peste 36 de milioane de lei, cu un profit de 9,96 milioane de lei.

 
Sediul social este pe strada Caraiman nr. 4, din Constanța, iar activitatea principală a companiei este, conform codului CAEN, „Alte transporturi terestre de călători”. Firma are mai multe puncte de lucru, la Galați, pe strada Brăilei, în Neptun, județul Constanța, cât și pe strada Mangaliei nr. 1 din Constanța. Asociat unic și administrator este Semira Omer.
 
Semira Omer mai apare în firmele Consens Company SRL, Falcon Travel SRL, Transevren & Sherif SRL, Transevren & Gegi SRL, Transevren Sud Est SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și: 
 
Imobiliare Constanța
Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia. Date din proiect (DOCUMENT)


   
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Accident rutier pe bulevardul Mamaia, la Hotel Parc. Intervin autoritățile (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 910

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 666

Ce spune Aurel Butnaru, despre incendiul izbucnit la Hotelul Parc din Stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1326

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3631

Firme Constanța Aurel și Florin Butnaru au deschis un nou punct de lucru în Mamaia!

09 Feb 2024 1176

Crimă într-un hotel din Mangalia! Începe procesul!

03 Feb 2024 1419

Guvernul RomânieiUpgrade -Programul premierului Marcel Ciolacu - 17 ianuarie 2024

17 Jan 2024 498

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 17 ianuarie 2024

17 Jan 2024 414

Știri Constanța UPDATE. Arde un apartament din Constanța!

10 Dec 2023 3293

LIVE Constanța UPDATE. Incendiu în stațiunea Mamaia, lângă Hotel Parc! (FOTO+VIDEO)

10 Dec 2023 5161

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1403

Imobiliare Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia. Date din proiect (DOCUMENT)

01 Nov 2023 10140

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1807

Crimă la Mangalia! Ședință importantă la Tribunalul Constanța

02 Oct 2023 2215

Crimă în Mangalia! Procurorii cer menținerea în arest a principalei suspecte

28 Sep 2023 2819