Tragedie rutieră lângă restaurantul Sabrosso, din Constanța! Condamnare definitivă! Șoferul nu ar fi fost atent la trafic

 
 
  • Starea de pericol a fost generată de către conducătorul autoturismului care, cel mai probabil, nu a fost atent la trafic, nu s-a asigurat suficient la trafic si nu a dat prioritate de trecere pietonului angajat in traversare pe marcajul pietonal, de la dreapta spre stanga sa, spun oamenii legii. 
  • Având în vedere pedeapsa aplicată, judecătorii din Constanța consideră că scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunţarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina pe acesta să nu mai săvârşească infracţiuni şi să conştientizeze gravitatea faptei săvârşite.
  • Aşadar, „prin executarea pedesei fără privarea efectivă de libertate se evită ruperea acestuia din cadrul familial, context în care se constată că executarea efectivă a pedepsei prin privare de libertate ar fi inoportună în acest moment“, se mai arată în decizia judecătorilor.
 
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au anunțat decizia finală într-un accident rutier mortal înregistrat în urmă cu aproximativ doi ani, lângă restaurantul Sabrosso, din municipiul Constanța. Șoferul - pensionar, fost cadru al Jandarmeriei - a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Conform procurorilor, la începutul lunii septembrie 2022, inculpatul a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu, din Constanța, dinspre strada Dezrobirii către strada Th. Burada.
 
În momentul în care a ajuns la marcajul pietonal din zona restaurantului Sabrosso, șoferul a accidentat mortal o femeie, de 76 de ani, care traversa pe marcajul pietonal din partea dreapta a conducătorului auto.
 
Starea de pericol a fost generată de către conducătorul autoturismului
 
La dosarul cauzei se arată că starea de pericol a fost generată de către conducătorul autoturismului care, cel mai probabil, nu a fost atent la trafic, nu s-a asigurat suficient la trafic si nu a dat prioritate de trecere pietonului angajat in traversare pe marcajul pietonal, de la dreapta spre stanga sa.
 
Șoferul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 
Viteza de deplasare a autoturismului era de circa 40 - 50 km/h.
 

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, conducătorul auto a recunoscut comiterea faptei, arătând în maniera personală modul de producere al accidentului, iar în calitate de inculpat a menținut în totalitate ce a declarat în calitate de suspect, nu a dorit să aducă modificări sau completări, declarând că recunoaşte şi regretă fapta comisă, fiind la prima abatere de natură penal.
 
În motivarea deciziei de condamnare, Curtea de Apel Constanța reține, printre altele, că inculpatul este integrat social și familial, pensionar, fost cadru al jandarmeriei, nu are antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut fapta comisă.
 
„Prezenta fapta reprezintă un simplu derapaj în conduita socială a acestuia“
 
„Astfel cum reiese din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, inculpatul este bine văzut în comunitatea din care face parte iar faptul că este la primul conflict cu legea penală,  având în vedere și vârsta acestuia, formează convingerea instanței că prezenta fapta reprezintă un simplu derapaj în conduita socială a acestuia“, se mai arată în motivarea instanței de apel.
 
„Atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal a fost una favorabilă, acesta înțelegând să își asume răspunderea pentru săvârșirea faptei.
Față de cele reținute, instanța consideră că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul intervalului, care ţine seama şi de circumstanţele personale ale acestuia, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanţă şi principiului proporționalității între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, este suficientă pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei“, conform deciziei judecătorilor.
 
Prin urmare, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
„Scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului“
 
Având în vedere pedeapsa aplicată, judecătorii din Constanța consideră că scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunţarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina pe acesta să nu mai săvârşească infracţiuni şi să conştientizeze gravitatea faptei săvârşite.
 
Aşadar, „prin executarea pedesei fără privarea efectivă de libertate se evită ruperea acestuia din cadrul familial, context în care se constată că executarea efectivă a pedepsei prin privare de libertate ar fi inoportună în acest moment“, se mai arată în decizia judecătorilor.
 
„Atitudine sinceră“
 
„Cum şi caracteristicile unei persoane ce săvârşeşte o faptă penală prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social şi pentru stabilirea unei sancţiuni eficiente, instanţa constată că inculpatul a avut o atitudine procesuală pozitivă ulterior comiterii faptei, a recunoscut săvârșirea acesteia încă din cursul urmăririi penale, iar pe parcursul judecăţii a adoptat o atitudine sinceră, manifestând prin întreaga sa conduită regret cu privire la cele întâmplate. Prin urmare, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“, conform motivării.
 
Sursă: portal instanțe de judecată și rejust.ro.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:   
 
FOTO+VIDEO
Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident mortal în zona restaurantului Sabrosso, din Constanța! Fost jandarm, condamnat. Dosarul, în apel

17 Dec 2023 1782