Plimbare prin oras si vizite in localitatile judetului

Program "dracesc" pentru liderul national al Fortei Democrate, Petre Roman

Conducerea judeteana a Fortei Democrate a elaborat un program deosebit de incarcat pentru liderul la nivel national, aflat in vizita la Constanta. Sambata, Petre Roman a fost purtat prin trei piete agroalimentare, prin cartierele marginase si a inaugurat un sediu al partidului in municipiul Constanta. Duminica, desi fusesera aranjate intalniri cu locuitorii din doar trei localitati, Roman a mai trecut si prin altele inscrise pe lista elaborata de conducerea judeteana. Tot sambata, presedintele FD s-a intalnit cu reprezentantii presei locale. Roman a tinut sa precizeze ca nu si-a imaginat ca exista localitati unde strazile sa arate mai rau decat cele din capitala. Se pare ca strazile din Constanta au depasit puterea de imaginatie a presedintelui FD, care a batut cu pasul cateva cartiere de la periferia orasului. Un alt aspect neplacut semnalat de Roman a fost cel legat de impozitele si taxele pe care trebuie sa le plateasca constantenii, poate cele mai mari din tara. In ceea ce priveste alegerile locale, Roman a recunoscut ca, la nivelul judetelor, reprezentantii Fortei Democrate nu vor reusi sa recupereze handicapul pe care partidul il are fata de alte formatiuni politice. Lucrurile vor sta insa cu totul altfel la alegerile generale, pentru care FD va fi pregatita sa intre intr-o competitie de la egal la egal cu adversarii politici. "Am intrat in scena cand a batut ceasul istoriei", a declarat Roman atunci cand s-a referit la momentul infiintarii FD. Liderul formatiunii a sustinut ca doctrina partidului este "radical democrata". Roman a negat ca pe culoarul social-democrat ar mai exista si alte partide, motiv pentru care membrii FD sunt. "singuri, singurei".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele PNL Constanta, deputatul Bogdan Huțucă, despre Canalul Dunăre-Marea Neagră „ Este un monument ingineresc încărcat de istorie, cu părți cumplite și dureroase pentru mulți români”

23 May 2024 388

Atenție, șoferi! Transport agabaritic pe traseul Agigea-DN 2C

23 May 2024 307

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

23 May 2024 354

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia angajează. Despre ce posturi este vorba?

23 May 2024 328

CN ACN 40 de ani de la inaugurarea Magistralei Albastre

23 May 2024 437

CJC anunță o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru programul „Sportul pentru toți"

23 May 2024 359

DGEP Constanța Modificarea arondării unor unități administrativ-teritoriale la serviciile comunitare locale de evidență a persoanelor (SPCLEP) din județul Constanța

23 May 2024 513

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

23 May 2024 194

IGPR InfotraficCirculație oprită pe DN 6

23 May 2024 212

Gestionarea traficului rutier la punctele de trecere a frontierei comune româno-bulgare, în atenția autorităților din cele două țări (GALERIE FOTO)

22 May 2024 479

Firme Constanța Au fost numiți administratorii provizorii ai Nuclearelectrica Serv SRL. Iată durata mandatului

22 May 2024 579

Firme Constanța AGA la Ostrovit SA! Acționarii decid bugetul pe 2024

22 May 2024 452

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

22 May 2024 508

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 10 în localitatea Crasna județul Buzău

22 May 2024 231

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

22 May 2024 193