Consiliul Concurenței cu ochii pe ouăle de la Avicola Lumina. Ce producători de ouă mai sunt vizați. Ce are în vedere instituția concurențială (document)

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație pe piaţa producţiei şi comercializării ouălor de consum din România.

Potrivit Consiliului Concurenței, autoritatea de concurență suspectează limitarea livrărilor de ouă de consum de către cei mai importanţi furnizori de ouă, cu implicarea asociaţiei din domeniu, cu scopul de a majora artificial preţurile produselor comercializate de aceştia.

Investigația a fost declanșată ca urmare a analizei preliminare pe piaţa ouălor de consum inițiate de Consiliul Concurenței, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a cerceta cauzele creşterilor de preţ înregistrate la sfârşitul anului trecut.

Analiza pieței românești a ouălor, în contextul european actual, indică faptul că majorările de prețuri de la sfârşitul anului 2017, ar putea fi explicate de anumiți factori conjuncturali, precum criza producției de ouă din anumite State Membre ale Uniunii Europene sau ciclicitatea producției.
 
Cu toate acestea, însă, nu se poate explica amplitudinea creșterii prețurilor produselor autohtone: dacă în septembrie preţul ouălor în Romania era sub media UE (85,2%), în noiembrie, acesta a
crescut, depăşind media UE (104%).

În același timp, analiza autorităţii a arătat că au existat creșteri importante ale prețurilor de achiziție de către comercianți, preţurile crescând în medie cu 57% în luna noiembrie față de luna septembrie
2017. Prețurile de vânzare la raft au crescut, în medie, cu 49% în acelaşi interval. În prezent, prețurile de vânzare pentru ouăle de consum au scăzut. Conform datelor Comisiei Europene, în România prețurile au scăzut cu 21,3% în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017.

În cadrul investigaţiei, în perioada 6-22 martie, Consiliul Concurenței a efectuat inspecţii inopinate la sediile furnizorilor implicați și la asociația din care acestia fac parte, respectiv: Tonelli Holding SRL, Albert Distribution & Logistics SRL, Avicola Lumina SA, Aviputna SRL, Cortina Bioprod SRL, House Ana Tour SRL, Prod-Ovo Grup SA, Avi-Vest SRL și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România.

Furnizorii vizaţi de investigaţie sunt furnizori importanţi de ouă (producatori şi/sau comercianţi) care reprezintă aproximativ 45% din producţia existentă de ouă din România, fiind furnizorii principalilor comercianţi activi la nivel naţional, iar asociaţia din care aceştia fac parte este reprezentanta a circa 90% din crescătorii de păsări şi producătorii de ouă de pe piaţa românească.

Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.


Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii şi practici concertate, care au ca obiect sau ca efect denaturarea concurenţei. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Mandate prelungite pentru membrii Consiliului de Administrație a Avicola Lumina SA

22 Apr 2024 358

Constanța Investiții la Avicola Lumina. Se construiește o stație de ouă

02 Nov 2023 1025

Afaceri Constanța O nouă investiție anunțată de Avicola Lumina SA

30 Sep 2023 1082

Avicola Lumina vrea sa construiască o nouă fermă!

26 Apr 2023 1899

RAJA anunță Avarie pe DN 2A. Ce consumatori sunt afectați

12 Jul 2022 1289

Schimbări în obiectul de activitate al societăţii Avicola Lumina SA

05 Jul 2022 1196

RAJA anunță Avarie la intersecția DN 2A cu DC 86 din zona localității Mihail Kogălniceanu! Ce consumatori sunt afectați

08 Jan 2022 1578

Avarie RAJA în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Când se va relua furnizarea apei potabile

29 Sep 2021 1385

RAJA Constanța anunță Avarie pe DN 2A din localitatea Mihail Kogălniceanu. Ce consumatori sunt afectați

07 Jun 2021 1358

UPDATE. Locuitorii din Oituz și agenții economici din zona Aeroportului Mihail Kogălniceanu, fără apă potabilă

02 Jan 2020 2145

Accident rutier pe strada Tulcei din Lumina. Un pieton a fost rănit

16 Dec 2019 2418

Accident rutier la Lumina, în zona Avicola. O mașină s-a răsturnat. O persoană a fost rănită

23 Nov 2017 2293

Filtre în tot judeţul Constanţa. Alertă maximă Un deţinut din Piatra Neamț, condamnat pentru omor, este de negăsit

03 Aug 2017 20678