Acatiste antigravitationale

Ce sa faci cu un milion de dolari? Aceasta grea intrebare a trecut prin milioane de teste, saptamana trecuta, inainte de clipa finala a extragerii loto. In ultima noapte, o gura rautacioasa umblase prin dormitoare si le strecurase la toti, in timp ce dormeau, o limba-n ureche: "poate ca tu esti Alesul, cum poti sa dormi?" Cei care motaie iepureste au simtit imediat nerusinata atingere si-au cascat ochii brusc: s-au ciupit de obraji, au palpat incordati firele de praf din odaie, au simtit cum le-aluneca pe spinare sarpele transpiratiei si-au ramas tepeni, cu ochii-n tavan, toata noaptea. Musculite sacaitoare incepura sa le roiasca prin minte dar nu puteau misca nici un deget sa le alunge: exista extraterestri? Exista spirite? Dar viata de apoi? Exista destin? Ce e existenta? De ce exist? In ce directie derulez? Ce sens are viata? Indiferent de raspunsul la care-a ajuns fiecare, duminica dimineata au sarit toti din pat, au navalit pe strazi ca naucii, in pijamale, halate, treninguri sau costume. Uriase aluviuni umane se revarsau pe strazi spre casieriile loto, ca niste convoaie de refugiati pe care-i sinistrase norocul. Cu totii fusesera opariti de chemarea destinului, auzisera aceeasi voce nocturna iar acum, lovindu-se unii de altii, afland cat de multi patisera nerusinata atingere, grabeau pasul, in loc sa incetineasca, otraviti de aceeasi chemare, hipnotizati de aceeasi ispita: un milion de dolari; o avere picata din cer, peste noapte, ca o limba-n ureche. Dintre toti, numai unul este Alesul. Alearga printre ceilalti si inca nu stie. Poate-i Gheorghe. Poate-i Maricica. Ori, de ce nu, chiar Vasile. Poate ca exista destin. Poate ca acolo, sus, chiar e cineva, care ne iubeste. In special pe Gheorghe. Ori poate pe tine, Vasile. Si-a-ntors chiar acum obrazul spre tine si se pregateste sa te iubeasca. E Duminica, ziua Lui de siesta, ziua-n care n-are nimic special de facut. Sta tolanit pe nori, in fata unui monitor urias, asculta imnurile ce se ridica pana la El din turlele bisericilor si citeste, distrat, corespondenta, e-mail-urile, acatistele. Acum e momentul, cand e binedispus, acum va da peste rugaciunea ta, Vasile, va citi acatistul pe care l-ai completat la Loto, va tresari si Se va intoarce spre Petru: "da-Mi, dragule, CD-ul cu Vasile, pare baiat bun, am senzatia ca l-am neglijat." Petru, saracul, fireste ca ti-a ratacit dosarul, are cateva miliarde pe cap, iar tu n-ai facut nimic special, care sa-i retina atentia. Ia, mici pacate din cele de rand, niscaiva carteli, la necaz, niste minciunele, la ananghie, ceva pofte nefiresti, la betie, cateva tradari, furtisaguri, porceli si crime minore, ca tot omul, ca viata-i grea, pe pamant, din cauza gravitatiei. Asa ca ai toate sansele sa te strecori, sa scapi cu fata curata. Bunul Dumnezeu va contempla bland acatistul tau loto primit prin e-mail si va spune ca pari baiat bun, ca ai o inima milostiva pe care, totusi, apasa un milion de necazuri, altfel n-ai avea tupeul sa-I ceri asa, din senin, un milion de dolari. Se va intoarce spre Petru si-l va dojeni, bland, ca ar trebui sa-si mai faca ordine prin arhive, apoi Se va dojeni pe Sine ca l-a dojenit si-i va spune: "hai, nu-ti face inima rea, lasa pe altadata, cand o sa ai chef. Acum rogu-te, numai, fii bun si trimite urgent un milion de dolari pe numele acestui Vasile, ca-i tare necajit." Si va bate usor cu palma in plapumioara de nori, starnind o gramada de fulgi, ce se vor ridica in vazduh si-apoi vor cobori spre pamant intr-o ninsoare lina. Bunul Dumnezeu va prinde din zbor un fulg mic, mititel, i-l va intinde lui Petru, care-l va incredinta ingerilor contabili. Aceia-l vor cantari, il vor converti in valori pamantesti, vor scrie apoi o misiva cifrata, ce va fi expediata urgent catre Terra, in Romania, printr-un serviciu rapid de posta aeriana. Cum, insa, chiar si-n vamile cerului e destula birocratie, misiva se va rataci pe traseu, astfel incat duminica nimeni nu-i va mai putea da de urma. Asa se face ca nici Vasile, nici Gheorghe nici Maricica nu stiu, inca, raspunsul la intrebarile fundamentale care-i framanta: ce e viata? Exista destin? De ce exist? Ce sens am pe pamant? Incotro s-o apuc? In ce directie sa derulez? Singurul lucru care-i mai linisteste e gandul la urmatoarea duminica. La ziua Lui, a celui care stie toate raspunsurile. Se duc iarasi la casierii sa se-nscrie la audienta, sa-si depuna, increzatori, noile acatiste. Ar putea indrazni sa treaca sume mai mari. Ca ce-i un milion de dolari pentru cel care-n sase zile a zidit lumea-ntreaga. Un fulg de nea, dintre-acelea care cad pe pamant cu nemiluita. Si cine-ar putea calcula cat valoreaza o-ntreaga ninsoare de-asta? O adevarata risipa. Ca aici, pe pamant, viata-i tare grea. Din pricina gravitatiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 463

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 292

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 665

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 589

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 916

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 486

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 424

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 651

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3794

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 374

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 847

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 346

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 556

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 964

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 540