Editorial Campanie de vaccinare pe Facebook și dezinformarea din spatele blocului

  • A fi sau a nu fi vaccinat? Guvernul spune că este sănătos să te vaccinezi, vecinii și precupeții susțin contrariul. Rezultatul? Centre de vaccinare, goale.
 
Trăim vremuri pe care nici în cele mai negre coșmaruri nu puteam să ne închipuim că le vom prinde. Pandemia stă ca o umbră în spatele nostru de mai bine de un an și, din nefericire, a împărțit lumea în două  - unii dintre noi am trecut cu bine, alții am pierdut persoane dragi.

Echipe întregi de cercetători au lucrat din greu ca să ne întoarcă la normalitate și ne-au pus la dispoziție seruri cu care să ne imunizăm. Dar pentru a putea reveni la viața de dinainte, este nevoie de un minim efort din partea noastră - să ne adaptăm. De pildă, Israelul este prima țară din lume care a renunțat la obligativitatea de a purta masca de protecție în exterior și a redeschis toate activitățile. Asta datorită campaniei masive de informare și vaccinare - Cel puțin 60% din populația țării a primit măcar o doză. Efectul? Numărul cazurilor grave și al spitalizărilor a scăzut cu 98%. Deci, se poate!

Și în Europa, ritmul de vaccinare este în creștere, însă, în timp ce unele țări așteaptă cu sufletul la gură numărul necesar de doze, în România sunt risipite.
Listele lungi de așteptare, cu peste 600.000 de persoane ce stăteau la rând, au început să scadă semnificativ, odată cu ritmul alert de vaccinare din ultimele săptămâni. Cei care doreau să se imunizeze fie au primit deja prima doză, fie sunt vaccinați cu schema completă. Apoi, s-a lăsat liniștea în centrele de vaccinare.

În momentul de față, sunt peste 200.000 de locuri libere în toată țara, în condițiile în care procedura de înscriere la vaccin s-a simplificat. În Timișoara, de exemplu, cadrele medicale s-au pregătit pentru maratoane de vaccinare, unde persoanele doritoare se pot prezenta doar cu buletinul, iar serul le este administrat în aceeași zi. Chiar și în aceste condiții din cele 10.000 de persoane așteptate la vaccin, s-au prezentat puțin peste jumătate - 6.722.
Observăm cu ochiul liber că interesul a scăzut considerabil. De ce? Un răspuns ar putea fi comunicarea deficitară a autorităților în ceea ce privește informarea corectă a populației. Se văd efectele campaniei de vaccinare făcută prin afișe lipite pe ușile scărilor de bloc și a postărilor, scrise de Guvern pe Facebook, care se pierd în marea dezinformării. Dacă adăugăm și politicul în ecuație, deja orice încercare de revenire la normalitate este sortită eșecului.

Pe deoparte, cei care au luat măsuri restrictive au fost puși la zid de către cetățenii sătui de purtat mască și de respectat regulamentul de circulație pe timpul nopții (!?). Pe de altă parte, au apărut personaje politice noi, care au câștigat în popularitate doar intrând în război cu actualii guvernanți și organizând mitinguri „anti-botniță”. Din tot acest război, învinșii suntem, de fapt, noi, cei care vrem să ne recăpătăm libertatea mult visată. Fiecare trage concluziile după mesaje distorsionate, de la vecini, prin piață, sau chiar pe rețelele de socializare, în timp ce autoritățile ne scriu timid pe afiș că este important să ne vaccinăm.

Și România putea fi în aceeași situație ca Israelul; să ne bucurăm de sărbătorile pascale cum se cuvine, să ne întâlnim cu familia și prietenii în condiții de siguranță, dar statul lasă utilizatorii de pe Facebook să se ocupe de informarea „corectă”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sorin Tudorica

29 Apr, 2021 10:51

Foarte adevarat ,acest articol pune in evidenta manipularea maselor de catre "specialistii in virusologie " de pe retelele de socializare si anumite televiziuni. Sa nu uitam ca de cand ne nastem facem o multime de vaccinuri si doar datorita lor omenirea a reusit sa combata o multime de boli grave.

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 276

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 344

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 445

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 451

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 700

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 391

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 642

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 575

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 442

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 758

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 504

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 855