Când destinul omului atârnă de şperţ

Nihil sine Deo! Nihil sine şpagă! La orice nivel, oricine este un mic Dumnezeu în ceea ce face. Vrei să sari rândul şi să fii "servit" corect? Atunci scoţi caşcavalul din portofel.

Am auzit o poveste care pare SF pentru România. Se făcea că un românaş, plecat în Germania la muncă, s-a îmbolnăvit şi a mers la spital. Din păcate, omul nostru a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, iar atunci a început să se pregătească pentru ce urma să se întâmple. Nu sufleteşte, ci să schimbe euro în monede, bancnote mai mari sau mai mici, în funcţie de cât şi cui trebuia să umfle buzunarul, după modelul balcanic. Ajuns la medic, la sfârşitul consultaţiei premergătoare operaţiei i-a împins subtil acestuia plicul cu "atenţia". Chirurgul a întrebat ce e în plic, iar când a auzit că sunt bani pentru un "suc" a sărit ca ars. I-a spus românului că l-a jignit cu banii aceia (nu că erau prea puţini) şi i-a spus că poate să-şi facă treaba bine şi fără atenţii suplimentare. Omul nostru a rămas stupefiat... nimeni nu-i accepta banii, nici măcar portarul. Şi acum, să revenim cu picioarele pe pământ mioritic. Se făcea că mi-a trebuit o adeverinţă de la medicul de familie. Era cerută în termenul legal, o plăteam cât ştiam că plătiseră şi alţii, cu vreo două săptămâni înainte, cam 40 de lei. La medic, în sala de aşteptare, am văzut circuitul şpăgii în natura medicală. Se făcea că în aceeaşi perioadă grădiniţele cereau fiecărui părinte câte o adeverinţă de la medicul de familie, care să ateste că progenitura era sănătoasă după vacanţă..?!? Ciudat? Nicicum... Fiecare directoare (director) de grădi avea o mică parte din taxa de 25 de lei pentru o parafă medicală. Din bârfele părinţilor şi bunicilor aflaţi la coadă, unele instituţii vroiau penibila adeverinţă, altele nu, în funcţie de doleanţele de înavuţire a şefilor. Evident că parafa şi semnătura durau în timp, medicul era ocupat, termenul de predare a hârtiei era de azi pe mâine, aşa că era imperios necesar să fie unsă treaba. Şi cum mai dădeau bani, bomboane, flori, cafea asistentei - direcţia medic, pentru a se mişca lucrurile. Apoi a venit rândul meu... Am intrat în cabinet şi ţine-te figuri. Că nu se poate, că durează, că e greu, mulţi pacienţi bolnavi care aşteaptă la rând şi completarea actelor este dificilă, doar-doar m-o îndupleca să scot ceva din geantă-portofel. Ei, uite că mie nu-mi place să dau şpagă cuiva ca să-şi facă treaba pentru care primeşte deja salariu, aşa că m-am făcut că plouă. Din acel moment, tunete şi fulgere! În scârbă a vorbit, trântit, buşit tot, plus că am fost taxată cu 50 de lei, în loc de 40, fără a primi bon fiscal. Să mă mir? Nu are rost. Dacă pe vremea lui Ceauşescu se mergea cu săpunul şi pachetul de Kent, acum fără 10 lei nu scapi, iar de dărnicia ta depinde starea sănătăţii, un buletin, o coafură, o rezervare la restaurant, maşina spălată... Să mai continui?