Cine conduce PNL-ul pe ultimul drum?

Îmi imaginez cât trebuie să fie de neplăcut, de frustrant pentru un liberal nepervertit să asiste la „antenizarea" partidului din care face parte. Să fie nevoit să aplaude mecanic, ca o păpuşă frumoasă cu cheiţă, discursuri care sună a... gol. Cât trebuie să fie de enervant pentru un om care nu e schimonosit de ură, de ignoranţă şi care are, indiferent de succesiunea partidelor la Putere, convingeri de dreapta, să facă politica unui Voiculescu. Sau să fie condus, reprezentat de Crin Antonescu.

Îmi fac iluzii cum că sunt mulţi astfel de liberali. Sunt mulţi, dar caracterizaţi, aproape toţi, de tăcere. E singurul „zgomot" asurzitor: tăcerea. Câţi dintre aceştia vor zâmbi bucuroşi, în momentul destrămării USL, că au scăpat din acest penibil caraghioslâc politic? Şi câţi dintre ei îşi vor dori debarcarea lui Antonescu de la conducerea istoricului partid, care se duce şi se va tot duce la vale? Dar câţi dintre ei îşi exprimă public nemulţumirea, dezamăgirea faţă de faptul că partidul a ajuns pe mâna unui fost prezidenţiabil, parlamentar prezent în topurile lui „aşa nu" (Institutul pentru Politici Publice l-a clasat, în urma unei centralizări, pe primul loc în topul parlamentarilor chiulangii), dispus oricând să „croşeteze" un discurs în care PNL apare ca unic depozitar al adevărului?

Ceea ce se întâmplă acum în partidul Brătienilor este o farsă, o dictatură a unei încăpăţânări prosteşti, din moment ce, după ce a fost sedus, PNL-ul va fi abandonat de PSD. E cronica unei mizerii anunţate, dar asumate. Atâta timp cât rămâne, de bună voie şi nesilit de nimeni, prizonier în rolul rudei sărace din alianţă, PNL se va pierde între actuala tendinţă de victimizare în relaţia cu partidele de guvernare şi complexul de inferioritate dezvoltat faţă de un PSD mai puţin impulsiv şi mai puţin pătimaş.

Nu-mi doresc să aibă soarta PNŢCD. Şi nici antipatii liberale n-am dezvoltat. Din contră. Dar mi se pare totuşi jenant să văd, în primăvara unei democraţii târzii, o gaşcă de liberali exhibându-şi teoriile conspiraţiei cu privire la noul premier şi la noul Executiv. E ca o bălăceală infantilă cu satisfacţii facile: „Priviţi-ne, ascultaţi-ne! Nu suntem guvernaţi de isterie sau de paranoia şi încă ştim să discernem între un troc politic de doi bani, din care ieşim mai şifonaţi decât am intrat, şi o alianţă cu reale perspective de succes prefabricat". Bleah...

Are ceva telenovelistic zvârcolirea asta liberală. Ceva sentimental şi previzibil. Dacă însă ne aducem aminte de I. Gh. Duca, de Ionel Brătianu, de Gheorghe Brătianu, de mai actualul Neagu Djuvara, parcă devine supărător. Fiindcă încremenirea în tăcere, lipsa de reacţie a celor care încă nu şi-au vândut convingerile pentru câteva minute de audienţă, nu sunt de înţeles. De ce tac? De ce nu se opun scenariului în care PNL e condus pe ultimul drum? Şi încă de te miri cine...