Constanţa dăunează grav sănătăţii!

Ada_codaul.jpgÎn Constanţa secolului XXI ar trebui să vorbim despre civilizaţie, despre reprezentarea corectă a valorilor culturale, despre revoluţii în administraţie, despre competenţă. Ar trebui să circulăm pe drumuri judeţene şi drumuri comunale unde noroiul nu-ţi ajunge până la genunchi, unde praful nu te sufocă. Ar trebui ca toţi locuitorii acestui judeţ să beneficieze de sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare. Amărâţii de la ţară ar trebui să nu se mai „bucure" de haznaua din fundul curţii. Să nu-şi mai trimită copiii să înveţe în şcoli prin acoperişul cărora vezi cerul şi-n care, pe timp de iarnă, îţi sufli în mâinile anchilozate de ger.

În Constanţa secolului XXI ar trebui să nu mai vorbim despre ajutoare sociale acordate posesorilor de parcuri auto. Ar trebui să nu mai visăm la găleţi. La trei mici mâncaţi, de un 1 Mai organizat de administraţia locală, pe capacul vreunui tomberon din Parcul Tăbăcărie. La o sacoşă pentru care ai plătit şi pentru care, paradoxal, ai de aşteptat la coadă chiar şi zece ore. Ai grijă să-ţi opreşti loc la coadă din timpul nopţii, dacă vrei să mai apuci ceva!

Trăim în judeţul în care satele rămân departe de lumea dezlănţuită. Asta se întâmplă (şi) atunci când sunt furate cablurile de la sistemul de telefonie fixă sau când străzi, uliţe întregi rămân în beznă.

Trăim în judeţul în care, deşi sunt la limita dintre viaţă şi moarte, îndurând foamea şi sărăcia, zeci de familii din comuna Băneasa se pot mândri cu antenele parabolice de pe acoperişurile caselor. Amar tribut adus secolului civilizaţiei...

E judeţul în care cultura e îngropată de vie şi unde fundaţia administraţiei judeţene primeşte fonduri pentru Zilele Recoltei. Constanţa aia în care punem lacăt pe muzee, comasăm şi răscomasăm teatre, pentru că fenomenul cultural ar putea să dăuneze condiţiei spirituale a muritorului de rând.

Constanţa aia în care parcurile sunt distruse pentru ca noi, întotdeauna adepţii unui consumerism accelerat, să ne „închinăm", la mall-uri.

Judeţul Constanţa e şi acela în care, în iarna 2011-2012, municipiul Mangalia se „stinge" în frig. Oamenii nu au avut apă caldă şi căldură atunci când afară se înregistrau prea multe grade sub zero. E coşmarul trăit de zeci de mii de locuitori în ceea ce altădată obişnuia să fie perla din sudul litoralului. Iar dacă amintim de felul în care arată, în prezent, staţiunile din acea zonă, am putea să începem cu „jalnic". Următorul diagnostic ar fi „trist". Să ne oprim la „deplorabil"?

Aceasta e „valoarea" judeţului Constanţa, în 2012. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1845

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1648

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2200

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2259

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2040

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5103

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5156

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6478

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4410

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3902

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3456

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4885

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2855

La cererea publicului, CORUL ARMATEI ROSII va sustine inca o reprezentatie la Bucuresti 22-23 septembrie, Sala Palatului, ora 20.00

08 Jul 2015 2794

Comunicat - Partidul Mişcarea Populara

29 Jun 2015 2367