Editorial Cuvinte grele scuipate pe Facebook

O femeie speriată. Un bărbat slăbit şi palid. Un copil în braţele tatălui său. Un altul în faţa unui gard de sârmă ghimpată. Nu sunt singuri, ci cu alţi mii de oameni. Acesta este universul lor şi (poate) problema noastră.
 
Fenomenul migraţiei care a cuprins Uniunea Europeană a stârnit dezbateri aprinse în spaţiul public, dar mai ales pe reţelele sociale, unde opiniile devin din ce în ce mai alarmante, iar jignirile aduse emigranţilor tind să se înmulţească într-un ritm alert. Am observat un fenomen: lipseşte empatia în România.
 
Deschidem laptopurile sau tabletele, distribuim articole, poze şi comentăm, ah, cât ne mai place să comentăm! Se lansează idei despre migraţie în termeni apocaliptici. Şi aici nu mă refer la persoanele avizate să discute despre acest subiect, nu, ci la cele care, fără a avea o documentare cât de mică în spate, scuipă cuvinte grele la adresa altor oameni.
 
Sunt multe astfel de discuţii pe reţelele de socializare. O persoană, de exemplu, îi condamnă pe cei care doresc să vină în Europa: „Oamenii ăia nu sunt săraci, cum să fie dacă au plătit mii de euro pentru transport?“ O altă persoană spune că ei vor să ajungă doar în ţări în care primesc „ajutoare grase“, prin urmare, „nu sunt deloc refugiaţi, sunt emigranţi economici“. „Îşi folosesc copiii ca scut... degradant!“, „Umblă fără documente, nu respectă nicio lege... o fi bine?“, sunt doar câteva dintre mesajele postate pe Facebook.
 
Concluzia ar fi că, da, au ei probleme, însă noi le avem pe ale noastre. Şi de ce să vină ei să nu muncească în Europa şi să fure de la ai noștri? Cam ăsta e verdictul pus pe Facebook.
 
Mă întreb ce ar fi trebuit să se întâmple cu toţi românii care, în comunism, au trecut graniţa. Ar fi trebuit să fie aduşi în ţară şi predaţi securităţii, pentru că, nu-i aşa, pregăteau atentate şi aveau de gând să fure?
 
La final, închidem cu un click laptopurile sau tabletele. Comentariile postate au adus, cu siguranţă, un mare bine societăţii. Apoi ne vedem liniştiţi de viaţa noastră, de problemele generate de salariul prea mic, de ratele la bancă şi de iubitul/a care nu sună.
 
Cred că ar trebui să ne dăm cu un pas înapoi, să nu mai aruncăm cu injurii şi verdicte aşa uşor, să avem mai multă compasiune. Şi să fim mulţumiţi, pentru că problemele noastre nu sunt chiar aşa de mari cum le credem noi. Şi ar trebui să ne luăm copiii mai des în braţe.