Domnilor bancheri, Coronavirusul nu va pleca din România pe 31 decembrie 2020!

  • Mi-a atras atenția o declarație a ministrului Cîţu, despre posibile noi soluţii de amânare a ratelor pentru românii care plătesc un tribut crunt al acestei pandemii
  • Se poartă discuţii cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii de amânare a ratelor, dar măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale
  • De ce băncile, n-ar mai fi solidare cu românii? Că doar în 2008, cetățenii României le-au salvat de la colaps
  • Covidul nu va pleca din România pe 31 decembrie 2020, dată până la care sunt în vigoare prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare
 
Mi-a atras atenția o declarație a ministrului Cîţu, despre posibile noi soluţii de amânare a ratelor pentru românii care plătesc un tribut crunt al acestei pandemii, șomajul sau pierderea efectivă a locului de muncă sau falimentul, în cazul micilor antreprenori.

Înțeleg că se poartă discuţii cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii de amânare a ratelor, dar măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale.
De ce băncile, căci despre ele este vorba, n-ar mai fi solidare cu românii? Că doar în 2008, cetățenii României le-au salvat de la colaps. Normal, acum, ar fi rândul băncilor să ne ajute să trecem cu bine peste criza Coronavirus.

Covidul nu va pleca din România pe 31 decembrie 2020, dată până la care sunt în vigoare prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

Liberal sau nu, si viitorul Guvern al României ar trebui să adopte o Ordonanță de Urgență similară, măcăr pentru încă 6 luni, fără dobânzi, penalități sau comisioane suplimentare, permițând cetățenilor să depășească situația dificilă în plan financiar.

Finanțiștii României nu ar trebui să uite nici de programele de reorganizare ale firmelor aflate în insolvență.

E adevărat că nu trebuie să ne punem cu totul cenușă în cap și să luăm în calcul și ideea că la un moment dat, economia se va însănătoşi.
Până atunci însă este nevoie pe de o parte de măsuri care să ne scoată din criză iar pe de altă parte de măsuri care să-i ajute pe cei mai încercați dintre noi să treacă fără depresii suplimentare peste această perioadă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 268

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 344

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 445

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 451

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 700

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 391

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 642

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 575

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 442

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 758

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 855