Economicu' strică IPJ-ul?

cecilia_zarea_nou.jpgMai-marii poliţiei şi ai unora dintre parchetele constănţene, alături de prefectul judeţului, s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, unde a avut loc prezentarea bilanţului activităţii instituţiei în anul 2011. De la şedinţă a lipsit conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, care, de când cu noul inspector-şef constănţean, şi-a exprimat constant susţinerea pentru echipa aflată în fruntea IPJ Constanţa. Marele absent, chestorul Liviu Popa, comandantul IGPR, a declarat că lucrurile au cunoscut o îmbunătăţire la IPJ Constanţa, „per ansamblu".

Unul dintre aspectele pozitive semnalate de chestorul Popa a fost schimbarea conceptului de „echipă" pe care a adus-o actualul inspector-şef. La polul opus, comandantul Poliţiei Române a fost de părere că eventualele disfuncţionalităţi vin dinspre „partea de Economic". Însă nădejdea şefului IGPR este că „cei din fruntea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vor îndrepta lucrurile". Să fie acesta un semnal pentru inspectorul-şef? Să i se fi trasat astfel viitoarele linii de acţiune? Mai mult, să fi avut vreo legătură afirmaţia comandantului Inspectoratului General al Poliţiei Române cu faptul că, înainte de sfârşitul anului trecut, mai exact de Crăciun, doi ofiţeri ai Serviciului Investigarea Fraudelor din IPJ Constanţa au fost ciomăgiţi într-un bar? Sau alte aspecte legate de activitatea Economicului îl nemulţumesc pe inspectorul general în aşa măsură încât recomandă îndreptarea lucrurilor? În contextul în care, conform statisticilor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa e „pe plus", părând să fi înregistrat o creştere a activităţii, în 2011, de pildă, fiind soluţionate cu 40 mai multe dosare complexe, singura „bubă" identificată la IPJ Constanţa ar fi... Economicul! Să nu ne înţelegem greşit, nu zic nici că-i bună, nici că-i rea afirmaţia inspectorului general. Cu siguranţă, conducerea IGPR ştie mult mai bine decât mine ce-i în ograda inspectoratului aflat în subordine. Numai că, sinceră să fiu, mi-ar plăcea să înţeleg ce l-a supărat pe comandantul IGPR în asemenea hal la activitatea Economicului. Nu de alta, dar nu e ca şi cum totul era pe roze la Economic în ultimii ani şi, dintr-o dată, anul trecut lucrurile au mers mai prost. Şi nici nu e ca şi cum nu s-ar auzi la fel de multe poveşti despre eventualele fapte de corupţie cum se aud şi despre celelalte servicii ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Şi nici nu e ca şi cum cei doi ofiţeri ai Serviciului Investigarea Fraudelor sunt singurii doi poliţişti din Constanţa bătuţi în bar, sau în club. Aşa că nu cred ca aici să fie problema. În plus, aşa cum s-a văzut anterior, pe linia combaterii criminalităţii economico-financiare, „în anul 2011 au fost soluţionate un număr de 100 (+40) de dosare de natură complexă, cu un prejudiciu total de 680.972 mii lei". Dincolo însă de aceste aspecte, este interesant că inspectorul general recomandă îndreptarea lucrurilor cu Economicul. Mai ales că, potrivit aceloraşi statistici, „comparativ cu anul 2010, se observă că infracţionalitatea cu urmărirea penală începută se înscrie pe un trend stabil, acesta crescând spre sfârşitul anului 2011, ce denotă o mai bună coordonare a activităţii de constatare a infracţiunilor şi un management eficient pe acest segment al muncii de poliţie".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 281

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 382

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 264

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 358

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 425

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 706

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 764

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 419

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 436

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 398

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 760

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 604

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 545

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 815

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 366