Editorial 1 mai, vestitorul sezonului estival și al distracției

  • Pe lângă ziua de 1 mai în sine, în care românii petrec fie acasă încingând grătarul, fie la pădure, fie alegând să plece într-o vacanță, acesta este doar începutul pentru ceea ce va urma pe perioada verii
  • Cu siguranță, indiferent unde vom alege să mergem, ne așteaptă încă un sezon estival plin de experiențe
 
În mod tradițional, venirea lunii mai este sinonimă cu începutul sezonului estival, iar asta înseamnă că se dă start la distracție.
 
Pe lângă ziua de 1 mai în sine, în care românii petrec fie acasă încingând grătarul, fie la pădure, fie alegând să plece într-o vacanță, acesta este doar începutul pentru ceea ce va urma pe perioada verii.
 
Cum vremea caldă se instalează treptat în atmosferă, aceasta nu poate decât să ne ducă cu gândul la relaxare, voie bună, ieșiri cu prietenii, festivaluri, concerte, excursii și multe altele.
 
Startul a fost furat, dacă pot folosi această expresie, încă de săptămâna trecută, la malul mării. Ca de obicei, litoralul este epicentrul petrecerii sezonului estival. Astfel, pe plaja din Mamaia și cea din Costinești, de pe 27 aprilie au început festivalurile de muzică „Sunwaves” și „Beach Please!”. Acestea au adunat zeci de mii de petrecăreți care au dansat și cântat până la răsărit.
 
În ultimul weekend, nu doar festivalurile de muzică au anunțat începerea distracției. De exemplu, pe plaja Reyna din Constanța s-a desfășurat și se desfășoară și azi Grill Fest, o experiență culinară adusă în premieră în România a culturii barbecue. De asemenea, între 27 aprilie – 1 mai, în Mamaia Nord are loc Festival du Bonheur, dedicat gurmanzilor.
 
În acest weekend, de pe 5 mai și până pe 7, în Parcul Oleg Danovski din Constanța are loc un alt festival de mâncare, anume Food Truck Festival.
 
Bineînțeles că nu putem să nu amintim și de cel mai mare festival de muzică desfășurat pe o plajă din sud-estul Europei. Este vorba despre Neversea, așteptat cu nerăbdare de foarte multă lume și care își deschide porțile pe 6 iulie, pe plaja Neverse din Constanța. Ca și în anii trecuți, festivalul promite să se ridice la cele mai înalte standarde.
 
Cu siguranță, indiferent unde vom alege să mergem, ne așteaptă încă un sezon estival plin de experiențe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 561

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 526

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 384

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 472

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 467

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 720

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 421

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 551

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 654

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 591

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 596

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 454

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 554

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 782

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 530