Editorial! Anul școlar fără semestre, fără teze și cu o grevă de trei săptămâni, la final. Elevii susțin probele scrise de la bacalaureat

 
 
  • Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta elevii au fost scutiți și de probele orale de la bacalaureat
 
Într-un an școlar deosebit din mai multe puncte de vedere de cei precedenți, încheiat cu o grevă de trei săptămâni, elevii care au absolvit clasele a XII-a și a XIII-a intră de mâine în febra examenului de bacalaureat.
 
Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta elevii au fost scutiți și de probele orale, după ce din cauza grevei profesorilor care părea că nu se mai termină Guvernul a decis ca probele de evaluare a competenţelor să fie echivalate cu mediile din liceu.
 
Poate unii elevi au fost avantajați de această decizie, poate unii nu au fost mulțumiți, dar având în vedere că nu mai era timp fizic pentru susținerea acestora nu au mai avut ce face.
 
Important este că s-a reușit într-un final ca probele scrisă să fie susținute la datele programate inițial și astfel toate celelalte calendare de admitere în instituțiile de învățământ superior să nu se modifice.
 
În județul Constanța, peste 4800 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a sunt așteptați la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2023)
 
Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, debutează luni, 26 iunie 2023, cu Proba Ea) Proba de limba și literatura română. La nivelul județului Constanța au fost desemnate 16 centre pentru susținerea acestor probe.
 
Pentru acest examen s-au înscris 4863 de absolvenți (4266 serie curenta, 597 serie anterioară), după cum urmează:
  • Proba scrisă Ea)- 4498 de candidați;
  • Proba scrisă Eb)- 9 candidați;
  • Proba scrisă Ec)- 4546 de candidați;
  • Proba scrisă Ed)- 4679 de candidați.
 Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 3 iulie. 
 

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 3 iulie 2023, în intervalul orar 12:00 - 18:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 iulie.
 
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen.

 
Citește și 

BACALAUREAT 2023Peste 4800 de absolvenți din județul Constanța, înscriși la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 644

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 588

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 423

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 496

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 491

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 750

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 454

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 580

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 666

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 609

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 617

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 467

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 573

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 793

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 541